Anna De Noailles

Anna de Noailles (15 noiembrie 1876, Paris- 30 aprilie , Paris) născută prințesa Brâncoveanu, a fost o scriitoare și o poetă franceză de origine română.
Biografie
Vedetă a saloanelor mondene din Paris la începutul secolului al XX-lea, Anna de Noailles s-a născut în familia Brâncoveanu, dintr-o mamă grecoaică, Raluca Musuruș, și un tată român, un prinț Brâncoveanu,Grigore Brâncoveanu. Mama ei, fiica lui Musuruș-pașa, ambasador al Turciei la Londra, în anii 1850 și a Anei Vogoride, a fost o cunoscută muziciană, idolul compozitorului polonez Paderewski. Ana Brâncoveanu s-a căsătorit cu Mathieu de Noailles în anul 1897.
După circa un secol Anna de Noailles este mai celebră pentru rolul ei de femeie de societate și aristocrată, de prietenă a unor literați celebri, decât pentru poemele sale de influență Parnasiană. Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar la scurt timp a publicat un volum antologic, în1901, “Le Cœur innombrable” care a avut un succes remarcabil. A fost aleasă imediat membră a prestigioasei Académie Royale Belge de Langue et de Littérature Françaises și apoi a exclusivistei Academii Franceze care i-a acordat marele premiu pentru literatură. A fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare. Noailles era vara prinților Bibesco și se înrudea cu toți aristocrații care au avut reședința la Paris. Corespondența sa inedită cu Maurice Barrès a fost publicată în 1986. A fost admirată de Jean Cocteau și i-a fost prezentată lui Pierre Loti, un alt mare scriitor francez și prieten personal al reginei Maria și al României.
Salonul Anei de Noailles, de pe Avenue Hoche a atras ca un magnet pe unii din cei mai mari scriitori francezi Parisului secolului XX: Pierre Loti, Francis Jammes, Andre Gide, Gabriela Mistral, Colette, Paul Valéry, Jean Cocteau, Francois Mauriac, frații Daudet, Robert de Montesquiou, Paul Hervieu, Paul Claudel, Max Jacob.
După primul Război Mondial societatea și gusturile literare se modifică și Anna de Noailles se trezește că scena literară este ocupată de Dadaism și Tristan Tzara și de avangarda suprarealistă a lui Andre Breton. Ea nu are însă organul necesar ca să-i înțeleagă.
Deși era prietena personală a lui Colette, Anna de Noailles rămane o reprezentantă a ceea ce criticii francezi numesc la Belle Époque literară. Opera ei a fost comparată cu cea a lui Swinburne și d’Annunzio, iar textele ei au fost considerate ca fiind “Dionysiac--ecstatice, senzuale, erotice, jucăușe, cîteodată violente și mereu marcate de un tragic curent subteran”. Se spune că Joseph Reinach i-ar fi spus: "Madam, în Franța sunt numai trei miracole – Jeanne d’Arc, râul Marne și dumneavostră".
Nicolae Iorga o considera "cel mai mare poet francez, care era dinspre partea tatălui, o româncă " și vorbea de faptul că și-a câștigat "un loc unic", în "literatura franceză, în a lumii întregi". Anna de Noailles a fost modelul personajului Marcel Proust al contesei Gaspard de Reveillon din romanul "Jean Santeuil", și s-a considerat pe sine însăși cea mai mare poetă franceză și regină literară neîncoronată a Franței.
-Le Coeur innombrable, Paris, Calmann-Lévy,1901.(Inima fără nume)
-L'Ombre des jours, Paris: Calmann-Lévy,1902.(Umbra zilelor)
-Les Éblouissements. Paris: Calmann-Lévy,1907.
-Les Vivants et les Morts. Paris: Fayard,1913.(Vii și morții)
-Les Forces éternelles. Paris: Fayard,1920. (Forțele eterne)
-Poème de l'amour. Paris: Arthème Fayard & Cie.,1924.(Poeme de amor)
-L'Honneur de souffrir. Paris: Bernard Grasset,1927. (Onoarea suferinței)
-Exactitudes, Paris: Bernard Grasset,1930. (Exactități)
-Derniers Vers et Poèmes d'enfance, Paris: Bernard Grasset,1934.(Ultimele versuri și poeme din copilărie)