Mircea Sandu (Mircea Ciobanu)

Este fiul Mariei (n. Raportaru) si al lui Gheorghe Sandu, constructor. Dupa absolvirea Liceului "Dimitrie Cantemir" din Bucuresti, face studii de filologie slava la Iasi (1959), terminate la Bucuresti, in 1964.

Devine redactor la Agerpres (1965-1966), apoi la Editura pentru literatura (1967-1969), la Editura Eminescu si la Cartea Romaneasca, inca de la infiintarea acesteia, in 1970.

Dupa 1989 este redactor-sef la Editura Eminescu, de aici trecand la o editura proprie, Vitruviu. Paralel, a fost purtatorul de cuvant al Regelui Mihai I in Romania.

A publicat in numeroase reviste poezii articole de critica literara si plastica. Traduce din literaturile rusa si greaca. Debuteaza cu poezie in revista "Tribuna" (1959) si editorial cu volumul Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, aparut in 1966, in care, asa cum a observat criticul literar Nicolae Manolescu, autorul este deja un poet format, nu un incepator, precum cei mai multi debutanti din colectia "Luceafarul" a Editurii pentru Literatura. I s-a remarcat de la inceput cultura poetica, manifestata in exersarile pe diverse modele de mare poezie, printre care si modelul greu de urmat al lui Ion Barbu, pe care si-l asuma ca tehnica si viziune, dar cu note clare de originalitate. Poetul refuza inscrierea tipologica, neacceptand sa se revendice de la un maestru, insa barbismul este detectabil in unele dintre poemele sale.

Evolutia poeziei lui Ciobanu tinde spre o viziune eterogena opusa apolinismului geometric al lui Ion Barbu, vizibila mai ales in volumul Patimile (1968). Critica a intrat in acel moment intr-o criza de interpretare, poezia lui Ciobanu fiind considerata drept o pura incantatie muzicala, nemaiurmand un sens anume.

Sursa: wikipedia