Constantin Brancoveanu

Constantin Brancoveanu

Biografie Constantin Brancoveanu (1654 - 1714)

Domn al Țării Românești între 1688 și 1714

Perioada de viaţă: 1654 - 1714
Ţara de origine România

Constantin Brâncoveanu (n. 1654 - d. 15 august 1714) a fost un mare boier, Domn al Țării Românești între 1688 și 1714 și nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino. În perioada în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o perioadă de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale.

În 1714, pe 15 august, a fost executat la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei), precum și cu sfetnicul său Ianache Văcărescu. Cu toții sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni.

Origini Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654, la Brâncoveni (actualmente comună în județul Olt), într-o veche familie boierească. Era fiul lui Matei („Papa”) Brâncoveanu și al Stancăi (Cantacuzino), sora domnitorului Șerban Cantacuzino.Rămânând orfan de tată la vârsta de doar un an, a fost crescut de un unchi al său, stolnicul Constantin Cantacuzino (un reprezentat de seamă al culturii umaniste în spațiul românesc), care i-a oferit o educație aleasă pentru acele vremuri, învățând, printre altele, greaca, latina și slavona.

Căsătorit cu Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popești, Constantin Brâncoveanu a avut cu aceasta patru fii: Constantin, Ștefan, Radu și Matei și șapte fiice: Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălașa și Smaranda.
Soția sa, Doamna Marica, a fost adevăratul administrator al întregii averi a Brâncovenilor, despre care se afirma pe atunci că era fabuloasă. Ea știa rostul fiecărei moșii, al fiecărei case și al tuturor sumelor de bani depozitate în băncile din vestul Europei, la Viena, Veneția sau Amsterdam.

Începutul domniei
În vremea sa au avut loc intense acțiuni politice și diplomatice pentru stăvilirea expansiunii țariste și otomane în Europa de Sud-Est. Folosind o politică abilă, s-a menținut 26 de ani la domnie. Fiscalitatea excesivă din timpul domniei lui, determinată și de cererile mereu sporite ale Porții otomane, a îngreunat viața țăranilor și târgoveților. A dus o politică externă șovăitoare. Ajungându-se să se dea ajutor lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc din 1710-1711, el a adoptat, în timpul acestui război, o atitudine de expectativă. Învinuit de trădare de către turci, a fost executat la Istanbul în 1714, împreună cu cei patru fii ai săi.

Politica internă
Anii domniei lui Brâncoveanu au fost marcați de un progres economic și cultural-artistic, de inițiative de modernizare a aparatului statal, de reformare a sistemului fiscal. A organizat cancelaria statului în vederea întreținerii raporturilor cu puterile străine. Epoca brâncovenească s-a deschis influențelor occidentale care au început să prevaleze asupra celor orientale. Astfel s-a creat o sinteză originală națională, prin aportul tradiției răsăritene și a celei occidentale.

Principalele direcții ale politicii lui Constantin Brâncoveanu au fost:
- întărirea rolului domniei;
- reorganizarea sistemului fiscal;
- promovarea unor relații strânse cu Moldova și Transilvania.


Politica externă
Până în anul1709, Constantin Brâncoveanu a reușit să mențină o politică echilibrată între Imperiul Otoman, căruia îi era vasal, și Sfântul Imperiu Roman (Habsburgic), a cărui expansiune ajunsese până la hotarele Țării Românești (după cucerirea Transilvaniei, recunoscută de Poarta Otomană prin tratatul de pace de la Karlowitz, din 1699).
Cu Imperiul Habsburgic, domnul Țării Românești a încheiat mai multe tratate secrete. În schimbul anumitor servicii, Brâncoveanu a primit pentru el și pentru familia sa mai multe moșii și titluri nobiliare ale Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană. În 1709, o conjunctură europeană nefavorabilă și greșelile politice ale lui Constantin Brâncoveanu au dus la dezastrul familiei. Atunci, regele Suediei, Carol al XII-lea, fusese învins de Petru cel Mare la Poltava. Scapată de amenințarea suedo-germană pentru prima dată în istorie, armata rusă a intrat pe teritoriul Moldovei, pentru a lupta cu sultanul. Brâncoveanu s-a gândit atunci să se alieze cu rușii. I-a scris lui Petru cel Mare o scrisoare în care i-a promis că îl va ajuta cu aprovizionarea armatei. În schimb, țarul i-a trimis mulțumirile sale și 300 de pungi cu aur, pentru plata serviciilor. Pentru mai multă siguranță însă, Înalta Poartă l-a trimis de îndata ca domn în Moldova pe Dimitrie Cantemir, dușman știut al familiei Brâncovenilor, cu însărcinarea de a raporta Divanului orice mișcare făcută de acesta. Primul lucru pe care l-a făcut însă Cantemir a fost să se alieze cu țarul. Prudent, Brâncoveanu a încercat să mențină un echilibru între cele două tabere. El și-a adunat oștile în tabăra de la Urlați, Prahova, aproape de granița cu Moldova. În cazul în care rușii ar fi vrut să intre în Țara Românească, se alia cu ei. El intenționa însă să rămână de partea turcilor dacă aceștia ar fi fost mai rapizi. Planurile i-au fost date peste cap însă de vărul sau,spătarul Toma Cantacuzino, care împreună cu mai mulți boieri ai lui Brâncoveanu a fugit în lagărul țarului. Speriat, Brâncoveanu i-a trimis lui Petru cel Mare cele 300 de pungi înapoi, iar turcilor proviziile, contribuind la eșecul militar al țarului, în bătălia de pe Prut (Stănilești, 1711), care s-a văzut nevoit să încheie pace cu turcii.

Dezvoltarea culturală a Țării Românești în timpul lui Constantin Brâncoveanu
În perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu,cultura românească a cunoscut o perioadă de înflorire, domnitorul fiind un fervent sprijinitor al culturii. În cei 26 de ani de domnie, Brâncoveanu s-a dovedit un gospodar desăvârșit și bun administrator al avuțiilor țării, instaurând o epocă de prosperitate și de pace.
Domnitorul a inițiat o amplă activitate de construcții religioase și laice, îmbinând armonios în arhitectură, pictură murală și sculptură tradiția autohtonă, stilul neo-bizantin și ideile novatoare ale renascentismului italian într-un nou stil caracteristic, numit stilul brâncovenesc. Denumirea de stil brâncovenesc, sau de artă brâncovenească, este folosită în istoriografia română de artă pentru arhitectura și artele plastice din Țara Românească în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Deoarece această epocă a influențat în mod hotărâtor evoluțiile de mai târziu, termenul se folosește prin extensie și pentru a descrie operele de artă din vremea primilor Mavrocordați, până către 1730.
Istoricii de artă caracterizează uneori stilul prin analogie cu renașterea apuseană, datorită structurilor sale clare, raționaliste, dar exuberanța lui decorativă permite și folosirea termenului de baroc brâncovenesc.

Constantin Brâncoveanu și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Țara Românească, dar și din Transilvania, numele său fiind întâlnit între cele ale donatorilor de la școala românească din Șcheii Brașovului. S-a înconjurat de personalități de cultură din țară și străinătate, susținând financiar și diplomatic pregătirea tinerei generații de cadre în școlile europene.

În1689 l-a adus de la Istanbul pe Antim Ivireanul, viitorul mitropolit, sub îndrumarea căruia s-au tipărit numeroase cărți românești, grecești, slave și chiar arabe, turcești și georgiene.
Constantin Brâncoveanu a înființat în 1694 Academia domnească din București, o școală superioară („colegiu public pentru pământeni și străini”) având ca limbă de predaregreaca veche, în clădirile de la mănăstirea „Sfântul Sava”.

În 1707 el a reorganizat-o, numind în fruntea ei pe învățatul grec Sevastos Kyminitis, urmat de Marcu Porfiropol.
În paralel cu „Academia de la Sfântul Sava”, funcționau și alte școli, în incinta unor mănăstiri, în care se preda în slavonește și în românește. Așa au fost școlile de la mănăstirile Sfântul Gheorghe Vechi și Colțea, amândouă în București, care pregăteau dieci pentru cancelariile domnești, preoți și dascăli. O serie de școli românești existau în orașele țării, în mănăstiri și chiar în mediul rural. În câteva mănăstiri au luat ființă biblioteci, cu lucrări procurate din mari centre culturale din apusul Europei; printre acestea se remarcau biblioteca de la mănăstirea Mărgineni (ctitoria lui Constantin Cantacuzino, postelnicul) și biblioteca mănăstirii Horezu, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu.

Sfârșitul domniei
În anul 1711, sultanul a hotărât să se răzbune. Pentru aceasta a pus la cale un plan, aplicat abia după trei ani, când Brâncoveanu nici nu mai bănuia că ar mai avea dușmani. Toate rudele lui,Cantacuzinii, care îi sprijiniseră până atunci domnia, se întoarseră însă împotriva lui. Brâncoveanu pregătea la vremea aceea nunta fiului său, Radu. Mireasa, fata lui Antioh Vodă Cantemir, se afla la Istanbul. Pentru a nu supăra Înalta Poartă, Brâncoveanu i-a trimis o scrisoare sultanului, împreună cu 4.000 de galbeni și o blană de samur. Ali Pașa, comandantul oștilor otomane, pregătea atunci o mare lovitură împotriva Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, motiv pentru care s-a decis să-l scoată pe Brâncoveanu din joc înainte de începerea luptelor. Viclean, Ali Pașa i-a comunicat lui Vodă că Poarta nu se opune căsătoriei. Brâncoveanu a trimis la Istanbul, după mireasă, un convoi condus de domnița Bălașa și de soțul ei. Era pe la sfârșitul iernii anului 1713, când domnița Stanca, una dintre fiicele domnitorului, s-a îmbolnăvit grav. Înaintea morții ea a avut o viziune: pe peretele din fața patului i-a apărut o ceată de turci, care îl ducea pe tatăl ei în lanțuri la Istanbul.

Deși Brâncoveanu făcuse mari eforturi pentru a-i convinge pe otomani că gestul spătarului Toma Cantacuzino (trecerea de partea rușilor în timpul războiului ruso-turc din 1711) nu exprimase și voința sa, o nouă acuzație s-a adăugat la adresa voievodului. Învinuit, după cum spunea cronicarul turc Mehmed Rașid că „adunase multe bogății și arme pentru a se opune și pregăti o răscoală, așteptând ca să-și arate dorința de a domni în chip absolut independent”, Brâncoveanu a fost mazilit in 1714, în apropierea Paștilor. Împreună cu familia sa, a fost dus la Istanbul și închis la Edicule, iar toate averile sale i-au fost confiscate.
Evaluați acest autor:
Generează un alt cod=