
Biografie Florin Bratu (1931-2002)
Filosof, poet, prozator, eseist şi ziarist român
S-a născut pe 16 jun 1931.
S-a stins din viaţa în data de 23 jan 2002, la vârsta de 70 ani.
Ţara de origine România
Citate de Florin BratuFlorin Bratu (n.16 iunie 1931, comuna Necşeşti, judetul Teleorman - d. 23 ianuarie 2002, Suceava) filosof, poet, prozator, eseist şi ziarist român.
A urmat cursurile liceului din Roşiorii de Vede, apoi Facultatea de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, absolvind-o în anul 1955. În cadrul studiilor postuniversitare a aprofundat filosofia culturii, susţinându-şi lucrarea de doctorat, în anul 1979, cu teza „Cultura populară în societatea românească contemporană”.
A fost redactor şef la ziarul „Zori noi” din Suceava, a lucrat la Centrul Judeţean de Îndrumare a Creaţiei Populare Suceava, a fost Directorul Centrului de librării Suceava.
A debutat cu versuri în „Teleormanul liber”, în anul 1948. A publicat, ulterior, la Convorbiri literare, Familia, Tribuna, Steaua, Argeş, Zori noi etc.
Volume: -Cultura populară în societatea românească(1983); Ora fantastică (versuri,1988); Ar fi zis arborele(versuri, Euroland,1996);Dialogul clipei cu soarele(eseuri,1996);Nopţile arhitectului Mirea(roman, 1998).