Adevãrul Absolut e Dumnezeu

Adevãrul Absolut e Dumnezeu

Niciodata nu vom putea sti ,
Mai mult decat a stiut undeva candva Dumnezeu,
Precum nu vom putea afla,
Nici o comparatie mai absoluta decat Adevarul Absolut,
ªi ce comparatie se poate compara,
Dincolo de Dumnezeu de Adevarul Sau,
Precum ce poate fi absolutul superiorului si adevarului?
In toata aceasta dulce durere a Lumii,
Decat Dumnezeul Adevar?
Daca nu ar fi Dumnezeu un Adevar,
Intreaga mizerie a Lumii ar fi adevarata,
Nu am mai trai Iluzia Vietii ci realitatea,
Devenind noi insine marele Adevar,
Sau Marele Adevar Dumnezeu sau Adevar Absolut.
Ar insemna ca noi putem cunoaste sorocul infinitului,
Care s-a abatut pe strada rau famata a Vremii,
Pentru a-si ospata iluzoriile ei pofte trupesti,
Smulse din sandul indurerat al Lumii,
De atatia copii ai veninului acestei desertaciuni,
Care au fost alaptati de aceasta,
Cu norii grei de plumb ai sperantelor,
Ce stau sa cada peste dorintele sufletelor,
Rastignindu-le pe Golgota fiecarei simtiri amagitoare,
Ce se infrupta din carnea odioasa si insangerata,
A Istoriei marete ale acestei Omeniri,
Care cerseste Vremii o farama din painea Necuvintei,
De a se fi nascut sub zodia Belestemului,
De a fi mereu infometata de trupul nimicitoarei Morale,
Ce sta in aceeasi mocirla cu Vremea,
Care se destrabaleaza in vazul propriilor sale Clipe,
Cu orice Neadevar ce se crede unic deci Dumnezeu,
Nestiind ca de fapt toata nesfarsirea de Neadevaruri,
Exista tocmai datorita unui singur Adevar,
Care este Dumnezeu.
De aceea Dumnezeu ca unicul Adevar Absolut,
Se afla in toate neadevarurile,
Considerate de Iluzia Vietii drept adevaruri ale unei realitati,
Ce zugraveste Lumea in ansamblul ei debusolat,
Ce se doreste divin si se vrea Adevar,Realitate si Cuvant,
Nestiind in toata aceasta infatuare ca doar Dumnezeu este Adevar,Realitate si Cuvant,
Iar ea,sarmana Lume,este o imagine ponosita si total distorsionata,
A unui gand al Adevarului Absolut Dumnezeu.

Oare ar putea fi lumea noastra diferita si independenta de noi?
In nici un caz fiindca lumea noastra este ceea ce cunoastem a fi lumea,
Daca nici unul dintre noi,
Nu am mai cunoaste aceasta lume,
Ea ar dispare cu totul.
Oare la fel ca si Uitarea?
Ca sa uiti ceva trebuie sa stii ca ai uitat.
Daca nimeni nici macar nu va mai sti ca a uitat lumea,
Oare ar mai fi fost aceasta vreodata?
ªi ce ar mai ramane in urma neadevarurilor iluzorii ale ei?
In oglinda carora isi farda si admira chipul celor sapte minuni?
Ce altceva decat Dumnezeu Unicul Adevar Absolut.
Oare ar mai fi Dumnezeu fara aceasta lume pe care o cunoastem?
Ar mai fi Dumnezeu fara a fi cunoscut de noi?
Sau si acesta ar dispare ca si Lumea,dincolo de Uitare?
Nu!Dumnezeu nu ar putea dispare vreodata!
Nici macar dincolo de uitare,
Fiindca intreaga Uitare este sufletul parasit,
De corpurile Neadevarurilor ce s-au crezut,
Dumnezei in aceasta Iluzie a Vietii.
Chiar si cand Lumea va dispare cu desavarsire,
Sufletul sau,adevarata sa esenta,Uitarea,
Se va intoarce la Dumnezeu,
Amintindu-I unicul Adevar Absolut cu privire la Om,
ªi anume ca Omul este Uitare,
Ce trebuia sa-si reaminteasca propriul sau Adevar Dumnezeu,
Fara a reusi vreodata,
Ca sufletul sau este Uitare din Uitarea Lui Dumnezeu,
Ca oricat de maret ar fi Dumnezeu,
Nu are voie sa accepte Cuvantul Uitare,
In Limbajul Sau Pur Universal,
Intocmai pentru a nu mai uita Lumea,
Din sufletele atator oameni ce au suferit si trudit,
Incercand sa caute perfectiunea decorand minunile Lumii,
Ca in cele din urma sa inteleaga,
Ca pana si aceste minuni sunt uitate de Dumnezeu,
In acest colt de Univers,
Unde deasupra oricarei cunoasteri sta imbatabila:Moartea.

“Poezie de Sorin Cerin”