Flori de meri

Flori de meri

Te privesc cat esti de frumoasa,
Atunci cand infloresti in fiecare primavara,
Printre alte si alte flori de meri,
Ce erau intr-o zi ninse in parul dorintei noastre.

Cine ar fi crezut,
Ca vor plamadi zapada rece a unei amintiri,
Dintr-o primavara cand ti-am sarutat,
Pana si sufletul sperantei tale,
De a fi impreuna,
Nestiind cat de otravitor,
Putea fi destinul acelui sarut,
Ce se prelinge acum intr-o lacrima,
Salvand seceta pustiului acestui Prezent,
Din mine,
Cu durerea surda a unui strigat,
Pierdut in singuratatea chipului tau,
De tine,
In moartea care nu vrea,
Pentru nimic in lume,
Sa inteleaga ca il vreau etern,
Peste orice timpi sau spatii ale desertaciunii,
Care ne-a despartit,
Punand intre ce a mai ramas din Clipa noastra,
Un gard de cimitir al unor ganduri,
Ce se vor etern iubire,
Oricat de apasate ar fi de lespedea sperantei mele,
De a te vedea afara din mormantul uitarii,
De tine,
Pentru a ne reintalni pentru totdeauna,
In eternitatea unei singure lacrimi,
Ce umezeste si acum muschiul verde,
Al privirii tale de dincolo,
De mine,
La care as vrea sa ajung ,
De-ar fi sa scormonesc intreaga tarana,
A necuvintelor planse ale acestei lumi,
Pana mi-ar da si sangele iubirii,
Intr-un colt de lacrima al unor unghii,
Ce nu mai vor pentru nimic in lume,
Sa mai creasca fara,
De tine.

De aceea te rog sa ma intelegi,
De ce ma rog in fiecare seara,
La steaua aceea pierduta,
Din noi,
Care nu va muri niciodata,
Sperand mereu sa o regasim impreuna,
Pentru a trece alaturi,
De tine,
Pragul unde iubirea noastra va deveni eterna.

As vrea sa-ti mai spun,
Ca in fiecare primavara stropesc,
Cu lacrima sperantei de a fi,
Cu tine,
Florile de meri,
Pentru a te privi cat esti de frumoasa,
Atunci cand ningi in privirile indragostitilor,
Acestor cuvinte de acum,
Pe care nu as vrea,
Pentru nimic in lumea strigatului surd,
Sa le mai aud,
Vreodata,
Fiindu-mi atat de rau,
De tine,
Chiar si printre flori de meri.......

“Poezie de Sorin Cerin”