Cenusa si uitare

Cenusa si uitare

Prea singur,
rob de Dumnezeu,
ma indrept spre eternitatea,
amintirii tale.

Care cenusa,
mai poate sa-si invete,
flacara nasterii sale?

Spre tarmul carui dor,
vom naviga in viitor,
fara sa ne cunoastem speranta?

Cine am fi noi,
orfanii de propria viata,
daca nu ar exista Dumnezeu?

Cat de departe am alerga,
legati de lanturile robiei iubirii din noi,
fara sa putem uita?

“Poezie de Sorin Cerin”