Cuib parasit

Cuib parasit

Cer de plumb pe bolta inimii mele,
rasarit de gheata,
in lacrima prelinsa
pe amintirea de hartie ingalbenita
si apoi aruncata,
in cuibul parasit,
pana si de vremea zilei,
naufragiata in furtuna rutinei
de acum.

Sfinti parinti
ai cuiburilor parasite de inimi,
de ce nu va intoarceti
in sangele greu al gandurilor noastre,
pentru a ne invata
sa sfintim iubirea?

Am sa ma rog Doamne,
in catedralele de doruri
ale simtirii mele,
ingenunchind la Cristii insangerati,
ai destinelor noastre,
din care se hraneste Timpul acestei lumi.

Aripi de cer duceti-mi visele
spre nesfarsirea Lui Dumnezeu,
unicul care-mi mai poate darui,
clipa eternitatii,
ochilor tai de acum.

“Poezie de Sorin Cerin”