cristal de amintire care mi-ai spart,
până şi sângele dorinţei,
lovindu-l cu speranţe atât de tare,
încât a murit până şi sufletul acestei lumi din mine.
Scântei nestinse ale eternităţii iubirii,
nasc stele pe bolta paşilor mei,
a căror cale erai doar tu,
cimitir de cuvinte reci la margine de destin.
Doar tu ai fost o lume care eşti,
şi nici o stea nu-ţi va putea spune vreodată,
că a întârziat să vină la tine datorită eternităţii,
unde lumina iubirii ar fi fost prea înceată.
“Poezie de Sorin Cerin”