Eternitate fără noi

Eternitate fără noi

Unde-mi eşti Nimfă,
legendară creaţie de suferinţă.
pierdută de Timpul vieţii mele,
din buzunarul peticit al vremurilor,
ochilor tăi ce mi-au redat privirea morţii,
în lumea blestemului de a fi împreună.

Ştiu ce se crede,
atunci când naşterea devine moarte,
şi pleci prea repede din viaţa mea,
lovind cu toartele cioburilor de iubire,
ce a mai rămas din steaua noastră...

Nisip spulberat pe plaja inimii mele,
ce-mi redai stângaci colţul Clipei,
unde erai acel grăunte de infinit,
pierdut din mine,
printre valurile speranţei,
de a ne iubi mai mult decât Eternitatea,
ce a murit demult fără noi.

Şi te-am cuprins ţărână a visului meu,
tocmai în zorii uitării de noi,
încât erai mai tristă ca niciodată,
sub eşarfa cimitirului gândurilor noastre,
de sfârşit de lume,
pierdut între lacrimile cerului din noi,
care şi-ar fi uitat până şi stelele,
pentru totdeauna.


“Poezie de Sorin Cerin”