care nu-si gaseste nici macar,
propria toamna a mortii...
Am alergat spre tulpina iubirii
sperand in tine.
Ai ramas doar radacina amintirilor din noi,
ninse cu speranta de a muri impreuna.
Cine sa fie ceata dintre cuvantul inimii mele,
si Tine?
Poate sangele momentului scurs pe asfaltul uitarii
noilor aripi ale iubirii?
Poveste de iubire stearsa de batista uitarii,
stoarsa de clipe pe fruntea propriului nostru Destin?
Flacara din mine topita de zapada lacrimii
pe care pana si Dumnezeu a uitat-o fara tine.
Fara tine petala a iubirii mele,
as fi ingerul fara anotimp,
care iubeste mugurii primaverii ochilor tai.
Crezi ca ninsoarea dorului
aripilor ce nu-si mai gasesc locul,
ar putea muri fara tine intr-o noua primavara?
“Poezie de Sorin Cerin”