Fulgeră cu linişte

Fulgeră cu linişte

Şi viaţa mea care se pierde
în apusul zorilor inimii tale,
unde mai e?
Vălul de mireasă al zâmbetului
clipei care ne-a măturat prezentul,
e dus de furtuna uitării,
dincolo de biserica speranţelor de senin,
ce ne-a înjunghiat cu norii viselor,
realitatea care s-a sinucis,
aruncându-se din turla sărutului ei,
în această lume meschină.

Fulgeră cu linişte adâncă din moartea de noi,
liberi, armăsarii orizonturilor apuse,
cerşesc. la mâna zilei,
ochii inimii tale însângerate,
pe braţul plin de sudoare al iubirii mele,
ce te ridica undeva-cândva,
din tine însuţi,
sărutându-ţi pleoapa de cristal
a luminii acestei lumi,
ce orbise prea de tânără,
inima ta.


“Poezie de Sorin Cerin”