rupe-mi din scoicile timpului meu,
rănile sparte de destinul,
libertăţii de a te avea,
în nesfârşirea cerului însingurat de tine.
Ploaie de cuvinte,
loveşte cu arşiţa ta,
ţărâna viselor mele,
arsă de apa uscată a dorului.
Foc al norilor din speranţe,
nu-mi umbriţi tăcerea soarelui naşterii mele,
prin care am luminat ziua ochilor tăi,
ca să poţi vedea cu adevărat iubirea.
Liră de cuvinte,
nu-ţi rupe corzile Lui Dumnezeu,
când mă prăbuşesc în ochii tăi,
vrând să pot trăi ninsoarea de dor,
a inimilor noastre,
ca bucuria unui copil.
“Poezie de Sorin Cerin”