ard orizonturile fiinţei mele,
pe ţărmurile cuvintelor răpuse de patimile,
norilor ieşiţi din orbitele ochilor mării,
în care ne-am scăldat neputinţele,
libertăţii de a ne fi născut,
încât toate valurile
ce-mi spală lumea credinţei în tine,
se scurg pe tâmplele nisipului etern
din inima clepsidrei spartă,
de prea mult dor de tine,
înger al depărtărilor fiinţei mele.
Şi-am călcat,
într-unul din cioburile uitate de vreme,
ale clepsidrei iubirii noastre,
sângerând,
cu seninul din inima unui trecut,
pe care viitorul pierdut din noi,
nu îl mai înţelegea,
niciodată...
Şi-am adormit,
cu rana orizonturilor viselor mele,
în pieptul uitării,
care nu mai avea niciodată,
în sângele lui,
noii zori.
“Poezie de Sorin Cerin”