Prin mine se descarca intreaga durere si mirare a lumii stiindu-te din nou singura in imensitatea din tine prin care te pierzi atat de departe.
Atunci vreau sa te intreb unde am uitat strada noastra, la care colt de moarte parasit de noi?
Ai putea sa stii de ce esti mai frumoasa atunci cand plangi sau de ce esti o lacrima atunci cand vorbesti in mine?
Sau poate nu vrei sa stii fiindca preferi sa te scurgi pe obrazul Timpului atat de pierdut din noi care insoteste Moartea?
Imi e dor de tine mai azi, mai acum, mai ca niciodata, mai ca mereu si intotdeauna,
Dar as vrea sa aflu unde,
aici atat de departe in imensitatea pierduta in haosul din mine?
Poate mult mai departe
decat sunt eu in eternitatea ta?
Atat de firava atunci cand e sparta de o singura lacrima ce se vrea Destin.
Dar vai,
se prelinge pe obrazul acelui Timp cu nume de despartire.
Si vreau sa-l alung fiindca nu cred in Moartea care ne desparte decat in Tine si atat.
De aceea as vrea sa pot fuma din nou pentru a privi cum parul tau s-ar pierde in inima mea rasfirandu-se la fiecare bataie de Destin prin fum de tigara.
“Poezie de Sorin Cerin”