Viata si Moarte

Viata si Moarte

Ce mult te vreau cateodata Uitare,
De Tot si de Toate atat in mine cat si in infinitul din tine,
ªi nici nu stiu daca Moartea poarta cu adevarat numele tau,
Dar Viata mi-a spus ca intotdeauna si negresit,
De cate ori se pregateste sa adoarma,
Isi dezbraca valul Iluziei si trece in uitare.
Sa o cred?
Oare Viata nu viseaza atunci cand doarme?
Chiar daca viseaza Uitarea ,
Aceasta nu doarme definitiv,
Viata nu este Moarte.
Moartea nu este somnul Vietii,
Chiar daca Viata o vede ca fiind Uitare,
Atunci Moartea poate visa la fel ca si Viata,
Propria s-a lume si poate vedea Viata,
Ca fiind Uitare.

Oare cui apartii sarmana Uitare,
De care am atat de multa nevoie acum?
Doar Destinului si atat?
Cum Destinul este fata Lui Dumnezeu vazuta de noi,
Prin valul dens al Iluziei Vietii,
Fiind imaginea reflectata in Oglinda Cunoasterii,
A evenimentului unic si intamplator care e Dumnezeu.

Astfel numai Dumnezeu este Unicul fericit sa poata Uita!

Blestemul lumilor noastre,este ca putem privi Uitarea,
Fara sa o strangem vreodata in bratele dorintelor noastre,
Nici macar in Moarte.

Unicul cadou pe care il face Viata este sa ne minta,
Ca in Moarte vom intalni Uitarea,
Dar e doar o alta Iluzie de a sa si nimic mai mult.


Unica diferenta dintre Viata si Moarte sunt visele.
Fiecare isi doarme propriul sau somn cu vise.
Atunci cand se trezeste Moartea adoarme Viata si invers,
Dar niciodata nici una si nici cealalta,
Nu vor avea acelasi program scris de Dumnezeu,
Cu o pana rupta din aripa unui inger,
Pentru un anumit suflet.

Doar Dumnezeu naste atat Moartea cat si Viata,
Ambele se nasc pentru a muri,
Atunci cand se naste Viata moare Moartea,
Iar cand moare Viata se naste Moartea.

Ne-am nascut intr-o lume,
Unde foarte putini viseaza frumos,
Alaturi de Viata.
Majoritatea au cosmaruri dintre cele mai cumplite,
Pe parcursulul somnului invesmantat cu Iluzia Vietii.
Traim un vis unde cei care viseaza roz,
Promit in somnul lor,
Vise la fel de roz sau chiar mult mai colorate,
Celor care se vor mantui acceptand ordinea celor putini,
Cu vise roz si desertaciuni la usile religiilor,
Din ce in ce mai groase,
Pentru a nu fi sparte de visele,
Celor care trebuie mantuiti,
ªi viseaza numai cosmaruri.

Cand doarme Viata ne viseaza pe noi,
De aceea viata noastra e un vis,
In schimb Moartea ne viseaza pe noi,
Atunci cand doarme?
Chiar si atunci visul Mortii va fi unul diferit,
Pentru fiecare suflet ce am cautat implinirea unei Iubiri,
Care nu mai venea in visul Vietii,
Decat foarte rar,iar atunci cand o facea,
Ori era oprit de catre Destinul in care vedeam,
Fata Lui Dumnezeu,ori uita pana si visul,
De frumusetea unei mari Iubiri.

Daca viata noastra e un vis al Vietii,
ªi Moartea noastra un vis al Mortii,
Oare ce fac aceste doua atunci cand nu dorm?
Converseaza la masa norocului?
Sau se desfata cu noi si noi orizonturi,
Regasite la ruleta aceluiasi Destin,
Care nu ne lasa pe noi sa visam Iubirea?

Daca Destinul isi face veacul la ruleta,
Inseamna ca Dumnezeu e un jucator?
Nu cred sub nici o forma, e crupier!
El face jocurile si imparte cartile,
Castigatoare sau necastigatoare Vietii,
Unde am auzit ca in betia sa sentimentala,
Cheltuie pana la ultima Clipa de eternitate a Iubirii,
Din buzunarele ei doldora de astfel de Clipe,
Ce ar fi trebuit date sufletelor chinuite din visele sale,
Dar e patimasa de jocul oferit de Dumnezeu,
Ce vrea sa obtina cat mai multe astfel de Clipe,
Pentru a se imbogati si mai mult,
Indesandu-le in punga desertaciunii,
Ce aproape ca da pe dinafara,
Iar atunci cand o face,
ªi mai cade cate o astfel de Clipa,
Neobservata de Dumnezeu sau Viata,
Aceasta revine in visele de unde a fost luata,
ªi astfel se naste o Mare Iubire,
Primind de fiecare data sufletele a doi indragostiti,
In eternitatea sa de Clipa.

Cu toate acestea mai sunt multe astfel de Clipe,
Ce nu se mai pot reintoarce in visele Vietii,
Fiind prea beata de atat de mult Destin,
Primit de la Dumnezeu in timp ce juca cu pasiune,
Privind avida fiecare noua carte ce-i cadea,
La masa Desertaciunii inchiriata de Dumnezeu.

ªi atunci toate aceste Clipe,
Cazute pe asfaltul rece al suferintei,
Vor fi culese odata cu zorii noilor Zari,
De Moarte,care opusa Vietii nu suporta,
Sa-si bata joc de toate aceste Clipe eterne de Mari Iubiri,
ªi le primeste cu multa dragoste in visele ei,
Sarutandu-le fiecare eternitate din ele pentru totdeauna.
De aceea sunt din ce in ce mai multe suflete,
Ce doresc visele pline de eternitati ale Mortii,
Unde fiecare isi gaseste propria sa nesfarsire,
Intelegand ca nu Iubirea a fost de vina in visul Vietii,
Ci numai Viata lacoma si bolnava,
De patima sa pentru norocul unui Destin,
Uitat pana si de Dumnezeu,
Unicul ce poate sa-si uite pana si propria sale riduri.

“Poezie de Sorin Cerin”