Glosã de absurd

Glosã de absurd

Eu niciodata nu sunt eu,
Fiindca nu cunosc Adevarul Absolut.
De aceea eu sunt Nimeni si nimic mai mult.
Existenta este o gluma la fel de proasta,
Precum este faptul iluzoriu,
De a sti ca suntem cunoscatorii vre-unui adevar!
Suntem noi mai mult decat am putea gandi ceea ce suntem?
Ajungem sa intelegem vreodata ceea ce credem ca stim?
Fara a sti de unde vine ceea ce stim?
Oare mergem undeva fiindca stim ca suntem noi aici?
ªi daca da,unde si incotro in afara de moarte?
Mergem spre moarte nestiind ce este Existenta,
Dar oare,
Vom sti vreodata ce este Moartea?
Suntem mai fericiti in luminile rampei acestei Existente?
Decat in cele ale Mortii?
Odata ce nu stim despre nici una ce anume este?
Este un gand mai mult decat un Destin?
Daca da,de ce Destinul este un manunchi de ganduri,
Cosit de secera mortii?
Vom intelege de ce iubim cu patima tocmai patima?
Linistea inteleptului va fi mereu zbuciumul prostului,
Insa ambele se vor suprapune adevarului,
Pe care nu il vom cunoaste niciodata,
Nestiind ce este Moartea si nici dincolo de nastere,
Dincolo de Existenta,
Dar oare stim ce este dincoace in noi insine?
Iluzia Vietii imi voi raspunde,
Privind la rasaritul unui nou Absurd cu nume de zi,
Care se va trece la numatul anilor si secolelor,
Intr-o istorie a disperarii,
Celor ce au simtit valurile reci ale Mortii,
Care stie ca fiecare dintre noi,
Nu avem o alta alternativa odata ce ne-am nascut,
Decat sa sarim intr-o zi sau o noapte de simtire,
In vuietul acestora,
ªi astfel fiecare nou nascut se naste,
Doar pentru a primi sceptrul Mortii ce va trebui sa-l poarte,
Intreaga sa Viata,afland ca il asteapta valurile reci,
Ce vuiesc a sfarsit de lume,
In sufletul muritorului,
Condamnat prin nastere la Moarte.

“Poezie de Sorin Cerin”