Maria Pal, Masca

Maria Pal, Masca

Un postav verde-nchis
într-o sală cu lumină difuză
trâmbe de fum încâlcite precum cărările tale
desenează pereţii tavanul ochii celor prezenţi

sub măşti impasibile
cărţile de joc se aruncă rapid
tăind c-un scâncet scurt tăcerile stranii

nu cunoşti nici o regulă
nu-nţelegi nici o carte
figurile îţi ard palmele în jocul impus
pe faţa ta fără mască trec în goană iluziile

e rândul tău, nenorocitule, multiplică măştile
şi degetele tremură-a nerăbdare

sângele galopează bezmetic
poc! poc! înfloresc venele purpurii
lumina te punctează cu bănuţii de aur
ameninţător se-nvârte totul în jur

marea năvăleşte cu-albastrul ei fărâmiţat
într-o altă răcoare

pe faţa ta se ţese rapid o mască de-opal
cartea ţi se smulge din mână
bufnind c-un zgomot surd pe postav
(Din volumul Măşti de opal, 2006)

“Poezie de Maria Pal”