Niciodată inimi

Niciodată inimi

Atât de greu mi-a murit potcoava norocului,
încât i-am plâns până şi ultimii paşi,
căzuţi în blestemul amurgului,
marii noastre iubiri...

Şi-am aruncat sfetnicele lumânărilor,
amintirilor noastre arse pe rugul,
despărţirii de lumina ce nu mai credea în văzul
ochilor tăi,
orbind pentru totdeauna.

Să nu te minţi
alergând spre cerul dimineţii mele,
în care speranţele mă loveau
cu întrebările Destinului,
iar el plecase îngândurat
şi trist de la masa vieţii noastre,
putrezită de prea multe gânduri,
acum uitate pentru totdeauna,
în cimitirul paşilor inimilor noastre,
pe care nu-i vom regăsi niciodată,
pe cărarea sufletului ce ne credea,
o mare iubire.

“Poezie de Sorin Cerin”