Spinii iubirii

Spinii iubirii

Lasă-mă străpuns de spinul zâmbetului tău,
din seva trandafirului acestei lumi,
frumoasă moarte pierdută în arta deznădejdii,
de a deveni floarea nemuririi unei iubiri,
putrezite pe scaunul de tortură al uitării
de noi înşine.

Te vreau spin al clipei când sărutul nostru,
îşi năştea veşnicia pălmilor ce ne unea speranţa,
lovind cu frenezie în fiecare piatră de priviri,
întrebarea prin care mai existam....
în lutul mântuirii,
prea uscat de Dumnezeul inimilor noastre
însetate de apa vieţii,
pierdută pentru totdeauna
în deşertul deşertăciunilor de a exista
într-o lume prea avară pentru noi.

Şi toţi fulgii luminii noastre,
deveniseră eclipsaţi de Destin,
aruncaţi în perne de apus,
unde ne puteam aşterne capul,
noilor noastre decepţii ale lumii,
devalizate de iubire.

“Poezie de Sorin Cerin”