care si-ar fi uitat scrisul
dorului tau.
Respira-mi inima privirii,
atat de departe de rasaritul
uitarii de tine.
Doar pasii primaverii iubirii tale,
vor reusi vreodata,
sa intre in cetatea dorului meu.
Liniste de arta a unei amintiri,
soarele misterului vietii mele,
apus la ceas de uitare?
Trandafir cu spinii ofiliti,
singuratate a strazii destinului meu,
primii fulgi din neaua amintirii...
Te vreau, acum, aici, nemuritoare din mine,
perfectiune a zorilor,
inunzi aceasta lume pacatoasa.
Departe te simt acum, prea rupt de mine,
eu suflet de coala mototolita,
aruncata la cosul de gunoi al Timpului,
tu inger ce nu si-a inteles niciodata,
paradisul lacrimilor inecate in fericire....
Vise rupte dincolo de frunzele cazute
a nu stiu cata oara, trecute demult dintre noi,
muguri ai unei amintiri.
As vrea sa-mi intelegi menirea aripilor
prea frante de amurgul inlacrimat din noi,
cazute la talpile marii noastre iubiri.
“Poezie de Sorin Cerin”