Peronul tristeţii

Peronul tristeţii

Eşti firul ierbii,
din roua dimineţilor mântuirii mele,
cuvânt ros de dorul sărutului tău,
cer spart pe pardoseala sentimentelor,
în care ne-am născut
întreaga vină de a exista,
înaintea lăutarilor,
ce-I cântau creaţia Lui Dumnezeu.



Am aşteptat norii sângelui tău,
de martir al iubirii,
spre a-mi spăla faţa păcatelor
venelor care m-au dus,
către eternitatea iubirii,
din inima sângelui tău,
harfă de gară a vieţii mele,
unde cred în unicul tren,
care-mi eşti propriul Destin,
chiar dacă a întârziat
mai mult decât viaţa mea,
la peronul tristeţii une ne-am fi regăsit.






“Poezie de Sorin Cerin”