Regina de gheață

Regina de gheață

Ziua "EI" e in fiecare zi! Ma mandresc ca sunt romanca si nu mi-e rusine sa o spun, chiar daca altii au uitat cine sunt si de unde vin!

"REGINA" DE GHEAȚĂ.

Era un regat întins cu brazii-i falnici,
dar a sărăcit din lăcomia lor...
a celor ce pe jilțuri stau și vor,
să vândă tot...și sufletele celor harnici!

E-o mare prea întinsă de zăpadă
ce-ngroapă sărăcia...din ogoare!
căci doar așa nu o să se mai vadă,
cum cel sărac, de frig și foame moare!

Cu veselie odată, se nășteau și pruncii...
și-atunci "regina", cu străzile-i curate,
făcea ca din zăpadă, să înflorească nucii,
iar pe câmpia "ei" cu toți aveau "palate"!

Era frumoasă, cum astăzi alta nu-i!
cu "rochia"-i cea verde de mătasă,
ce-acuma zace ruptă într-un cui...
căci s-a uscat...și nimănui nu-i pasă!

În plete, râurile-i susurau a cântec;
cu ape limpezi, blânde, cosițe cristaline...
acum, îi plâng de sete și copiii-n pântec;
căci lăcomia, le-a otrăvit cu creolí­ne!

Apleacă tristă capul și privește...
copiii ei, acum plecați departe,
îi duc doar dorul...iar iarna-o obidește,
că i-a-nghețat și lacrima sub pleoape!

Aleargă caii de zăpadă pe văile întinse...
"Regina"-ncearcă focul să nu-l stingă
și-nchide ușa, în casă viscol să nu ningă;
dar mâna îi îngheață căci iarna iar o ninse!

Întinde mâna s-aprindă iarăși focul,
dar lemne nu-s...pădurile-s tăiate!
e ziua ei..."copiii" nu mai încing jocul;
că-s rătăciți care de care, în străinătate!

Se-ntinde pe-un divan de gheață, cu teama
că moare, cui s-o spună? Copiii-s alungați!
cu ea odată, mai moare câte-o mamă...
de frig, de dorul pruncilor demult plecați.

"Doamna cu coasa" stă la pândă...
iar străzile acuma sunt pline de ruine.
cei fără case, n-au unde să se-ascundă;
și-ncepe să le-nghețe sângele în vine!

"Regina-i" rece... și alb îi e mormântul;
doar câinii urlă fără adăpost și a pustiu...
cei ce-au rămas, nu-și mai găsesc cuvântul
să-nvinga sărăcia...nici asta nu mai știu!

Dida Diana Cioponea.

“Poezie de Dida Diana Cioponea”