M-aș răstigni de-ai vrea...

M-aș răstigni de-ai vrea...

Ai lăsat ploi sărace să mă plouă
și lacrimi bogate să mă scalde,
când inima mi-ai rupt în două
bucăți...risipite ca două smaralde!

De-ar fi să mă întorc la "punctul zero"
și în statuie de-ar fi să mă prefac,
n-aș pregeta! Aș fi ca un torero,
pregătit mereu pentru un nou atac.

Dar mă agit în cușca cu suspine
iar dorul, mi-este foc nemărginit...
și știu că n-ai să mai revii la mine;
căci soarele, nu va răsări din asfințit!

M-aș răstigni de-ai vrea, în fiecare zi...
și-n colb genunchii mi i-aș frânge,
pe crucea cu suspine de le-ai auzi,
cuvintele le-aș scrie chiar cu sânge!

Dar mi-e-n zadar să-ți cer să mă iubești;
să fac un strigăt din tăceri prelinse
pe buze-nsângerate ce-și doresc povești
cu îngeri și iubiri...ce se înneacă-n vise.

M-aș răstigni pe crucea dintre ziduri,
să mă zidești ca pe o "Ană"-n ele!
fiindcă iubirea mea, a căpătat doar riduri
de-atâtea așteptări și vise grele.

Dida Diana Cioponea.

“Poezie de Dida Diana Cioponea”