Si zapada...ti sopteste ceva...

Si zapada...ti sopteste ceva...

Mi era atat de dor, de neaua rasfirata, pufos imbietor, cu asternutul sfant pierdut in pana mea, scriindu ti din iubire, c o lacrima de stea, privind sclipiri cumplite de cantec nevazut... era asa o iarnă...si cald, ce dor, ce foc, ce sfânt, iubitul meu cu chip plăpând...era asa de iarnă si te astept...flămand...pastreaza mi pana atuncea...zapezile...ce sunet sfânt...cu clinchet alb..., si...curcubeul...cald, ce nesfarsire n focul blând...aprins in semineul ce ti l pastrez...und",când?...ce întrebare grea...iubitule, e Ochiul...sfant...?!...pământule, ai milă de noi, cei de pămant care am gustat putin din Cerul Tau...si atât...?...o harfa, o petala, un trandafir, un cânt, un clinchet, un ger aprig si albul asternut, un fulgurant tomnatic si te iubesc oricând si o inima micuța batând si iar...bătând..

“Poezie de Ioana Sache”