Speranţă moartă

Speranţă moartă

Am rămas fără mine,
Vrând să mă reîntorc la gheaţa amintirii tale,
Pe care am patinat ani la rând,
Fără să cred că se va sparge vreodată,
În sufletul Dumnezeului meu.

Fân cosit de iedera clipelor
Răvăşite de dorul ielelor speranţelor mele,
Ce înoată răvăşite peste Demiurgul acestei lumi,
De vânt proaspăt născut în norii,
Marii noastre iubiri.

Care uitare ar mai reuşi să moară,
Fără paşii sângelui nostru,
Din care s-au întremat până şi frunzele,
Acestei primăveri ce-şi plânge Destinul,
Rămas din noi la margine de drum,
Al Speranţei ce-a murit mai demult decât Vremea,
Din inimile noastre.

“Poezie de Sorin Cerin”