Tinandu-ne de mana Destinului

Tinandu-ne de mana Destinului

Stelele de cristal ale uitarii,
ciobite la colturile dorintelor,
cad neputincioase
pe visul de arama,
al ulciorului inecat,
demult in apa mortii,
chiar daca a fost plamadit,
de iubirea luminii din noi,
cand eram doua suflete,
ce se tineau de mana Destinului,
in parcul solitar al fericirii,
maturata de viscolul absurdului,
pentru un Timp fata de care
nici nu am existat vreodata.

“Poezie de Sorin Cerin”