Trenul inimii

Trenul inimii

Singur între iubire şi destin,
mă îndrept spre moarte,
cuvânt al neînţelesului amar din noi,
părăsit pentru totdeauna de zâmbetul răsăritului.

Paşi pierduţi printre vorbe,
cărări umbrite de uitarea inimilor,
înfrăţite pentru totdeauna cu pendulele,
ce au uitat să mai bată până şi apusul,
căzut la picioarele adevărului,
cu nume de neant.

Te-am îmbrăţişat amintire,
sărutându-ţi trupul firav,
de cale ferată pe care
nu o mai calcă niciodată,
trenul iubirii vieţilor noastre.

Pierdut în gara aşteptărilor,
printre şine ruginite,
mai cred în zâmbetul destinului,
de a mai vedea lumina din întunericul nopţii,
din noi înşine,
anunţându-ne sosirea unui nou tren,
al sentimentelor fără rugină.

“Poezie de Sorin Cerin”