Umbrele inimilor

Umbrele inimilor

Şi dacă mi-ai arunca
inima,
împotriva sângelui meu,
oare cerul,
ar putea ploua peste El,
uitând de Pământul sărutului tău,
prea plin de naşterea marilor iubiri,
uitate demult,
în cimitirele,
vorbelor ruginite ale amurgului,
dintre noi,
marea mea iubire,
ce ţi-ai uitat Soarele vieţii mele,
în părul încâlcit al clipelor,
albit de mireasma
Timpului neiertător,
al Uitării.


Şi care vrajă a cerului,
şi-ar mai putea respinge,
propria ploaie de adevăr,
atunci,
când îmbrăţişarea
Luminii Divine din noi,
ar apune,
sub cetina dimineţii săruturilor,
în care credeam devenind ,
fără să vrem,
apa uscată a vieţilor noastre?

Vom îngheţa amintirea,
pe care vom călca vreodată,
ştiind că sub ea arde focul,
ochilor noştri ce se iubesc încă,
în flăcările de dor ale speranţelor,
de a fi împreună,
paşi ce-i vom face,
pe gheaţa prea şubredă
care să ne menţină uitarea,
înecându-ne pentru totdeauna,
în noi înşine...
printre umbrele inimilor noastre.








“Poezie de Sorin Cerin”