că suflarea muşcă din gânduri nerostite –
fântâna umedă în rodnic pas de vară
aşteaptă dansul buzelor mele livide.
Să dezbraci iubirea de cuvânt,
s-o primeşti ca pe o ploaie fecundă,
ca pe un fior sau un interzis gând,
ca pe o frunză ce se zbate pe undă.
Să mă laşi liber să cad în abis,
să mă strecor în tine flămând,
în vis de fecioară şi-n ce-i nepermis –
să urle în suflet instinctul dansând,
Mă vei striga din fiecare disperare,
atât de şoptit încât eu voi tresări,
voi chema pe îngeri spre binecuvântare,
căci, asemenea nouă, şi ei ne vor fi.
“Poezie de Gavriil Stiharul”