Zãpada din noi

Poezie de Lhjfgs M, jgs, 04 oct 2008

Zãpada din noi

E atat de multa singuratate,
In dangatul surd si greu al clopotului,
Unei iubiri ce abia se mai taraste,
Pe zapada alba plina de urmele pasilor,
Unor amintiri ce au calcat-o candva desculte,
Incat pana si pasii lor au inghetat,
Undeva adanc in inima zapezii,
Ce a inceput sa planga inainte de primavara,
Cu lacrimi de Dumnezeu,
Farurind Apa Vietii,
Spre nasterea noilor Iubiri,
Strigatoare la cerul plumburiu,
Ce vor intelege ca orice sfarsit,
Incepe doar cu inceputul,
Precum moartea cu nasterea.
Atunci se anunta primavara,renasterea,
E momentul cand zapezile se pregatesc sa planga,
ªtiind ca vor muri intr-un nou inceput,
Lasand ca alte si alte troiene sa fie calcate de pasii,
Unui Destin mai surd decat dangatul clopotului,
Ce se va topi la fel de repede precum a lasat urme,
In sufletele fierbinti de albe ale amintirii,
Singura ce poate intelege ca primavara zapezilor,
Este numai in toamna,
Cand frunzele oricaror sentimente ruginesc,
Fiind duse de coloritul frazelor autumnale,
Spre nicaieri,
Pentru a lasa Moartea renasterii zapezii sa ninga,
Cu dorinta de a troieni noi saruturi,
Pe buzele gerului naprasnic al amintirilor,
Trecutelor zapezi aflate in fiecare dintre noi.


Nu am putut niciodata sa inteleg ,
Sufletul trist al zapezii,
Care se naste in toamna mortii si moare in renasterea primaverii,
Cu albul sau imaculat ce nu accepta compromisul,
Fata de nici o Urma,
Oricat de greu sau adanc il calca,
Cu pasi repezi sau lenti de uitare,
Avand talpile sentimentelor mai mari sau mai mici,
De bocanci duri pregatiti sa doboare muntii necuvintei,
Sau pantofi cu toc, parfumati si rujati,
Doar cu marca de lux intitulata:”Minciuna Existentei”,
Spre a fi purtati la balul caritabil al Desertaciunii,
Unde sunt invitati toti potentatii absurdului,
Din noi din fiecare pentru a dona un banut,
Imaculatei zapezi ce nu vrea pentru nimic in lume,
Sa-si compromita culoarea,
ªi nici gerul adevarului din sufletul sau,
Doar pentru a parveni intr-atat incat nici primavara sa nu o poata topi.
Toti stiu ca zapada murdara sau acoperita cu mocirla existentei,
Se topeste cel mai greu,fiindca nici Soarele nu o poate arde,
Cu razele sale dornice sa incalzeasca Apa Vietii,
Intr-atat incat sa dea nastere Minciunii acestei Lumi,
Unde doar primavara inseamna renastere,
Uitand cu totul de moartea frumoasei zapezi,
A carei soarta a fost sa se nasca in anotimpul Mortii,
Iar ursitoarea ei sa fie Bruma nelinistii primului frig,
Al saruturilor unei veri pline de iubiri imposibile,
Unde indragostitii caldurii solare ai privirilor,
Vrand sa imbratiseze absolutul primeau in dar zadarnicia,
Dar si blestemul sufletului verii de a fi trecatoare,
ªi atat de nesincera fata de marile iubiri,
Incat multe prefera adevarul sinuciderii,
Spre a merge odata cu vara in lumea de apoi a amintirii,
Uitand cu desavarsire de zapezile moarte din ei,
De faptul ca Apa Vietii din sufletele lor,
Este trupul frumoasei zapezi,
Nascuta din aceleasi Lacrimi a Lui Dumnezeu,
Ce au inghetat de fericirea de a sti,
Spre a ninge trupul sufletului ei imaculat,
De regina a adevarului si puritatii,
Ce va muri in primavara florilor cuvintelor frumoase,
Ale caror petale se vor ofili fiind la fel de false,
Pe cat de neadevarata este aceasta Lume iluzorie.

Poezie de Lhjfgs M, jgs

Lhjfgs M, Jgs

Născut la: 11 mar 1922

Rate this cenacle:
Generează un alt cod=