Atunci drumeaţa dă furca şi rămâne. Ştirba-baba-cloanţa,...
Citat de Ion Creanga despre băutură, credință, dans, amar, povești, moarte, zi, obiceiuri, îngrijorare, început
Atunci drumeaţa dă furca şi rămâne. Ştirba-baba-cloanţa, ştiind că împăratul are obicei a bea în toată seara o cupă de lapte dulce, i-a pregătit acum una ca să doarmă dus până a doua zi dimineaţă. Şi cum a venit împăratul de la vânătoare şi s-a pus în aşternut, hârca i-a şi trimis laptele; şi cum l-a băut împăratul, pe loc a adormit ca mort. Atunci Talpa-iadului a chemat pe necunoscuta drumeaţă în odaia împăratului, după cum avusese tocmeală, şi a lăsat-o acolo. Hârca, nu doar că şoptea şi umbla cătinel ca să n-o audă împăratul, ci avea grijă să n-o audă, din odaia de alăturea, un credincios al împăratului, care în toate zilele umbla cu dânsul la vânat. Şi cum s-a depărtat băboiul de acolo, nenorocita drumeaţă a îngenuncheat lângă patul soţului ei şi a început a plânge cu amar.
Ion Creanga