Am devenit corecti prin faptele corecte pe care le-am facut, temperati prin faptele temperate pe care le-am facut, curajosi prin faptele curajoase pe care le-am facut.Citat de Aristotel despre fapte
Știința este discursul obiectiv, intelectual în care se obiectivează, se exprimă o cunoștere sistematică a unui domeniu de fapte, activități și relații.Citat de Aristotel despre fapte
Fericirea constă în fapte conforme întru totul cu virtutea, înţelegând prin virtute, virtutea absolută, nu cea relativă. Virtutea absolută este, după părerea noastră, cea care tinde spre frumuseţe şi cinste, iar cea relativă se referă la lucrurile...Citat de Aristotel despre fapte
Diferenţa dintre istorici şi poeţi nu constă din faptul că unii scriu proză, iar ceilalţi versuri. Cei dintâi descriu lucrurile care au fost, ceilalţi faptele care pot deveni. Din această cauză, poezia este mult mai filozofică şi mai importantă...Citat de Aristotel despre fapte
Tinerii au pasiuni puternice şi tendinţa de a şi le satisface chiar şi într-un mod nechibzuit. Au sângele fierbinte şi sunt iuţi la mânie. Datorită dragostei lor faţă de onoare nu pot suferi să fie jigniţi şi se indignează dacă li se pare că n-au...Citat de Aristotel despre fapte
Noi ne călăuzim faptele, unii mai mult, alţii mai puţin, prin plăcere şi durere.Citat de Aristotel despre fapte
Tinerii au concepte exaltate, pentru că ei nu au fost umiliţi de viaţă sau nu au învăţat încă limitările sale; în plus dispoziţia lor plină de speranţă îi face să se creadă egali cu lucruri măreţe, şi asta înseamnă că vor avea concepte exaltate....Citat de Aristotel despre fapte
Da, adevărul este că ambiţia şi dorinţa oamenilor de a face bani sunt printre cele mai frecvente cauze de fapte intenţionate de nedreptate.Citat de Aristotel despre fapte
Excelenţa morală este un rezultat al felului în care trăim. Devenim corecţi, făcând fapte corecte, devenim temperaţi comportându-ne temperat şi devenim curajoşi făcând acte curajoase.Citat de Aristotel despre fapte