Universul este un rotund infinit care are centrul peste tot şi circumferinţa nicăieri.Citat de Blaise Pascal despre univers, infinit
Fericirea nu este nici fără noi şi nici în noi. Este în Dumnezeu, atât fără noi, cât şi în noi.Citat de Blaise Pascal despre fericire, dumnezeu
Să nu existe un adevăr substanţial numai pentru faptul că vedem lucruri adevărate, dar ele nu sunt adevărul însuşi?Citat de Blaise Pascal despre adevăr, lucruri
Şi cei mari şi cei mici au aceleaşi nenorociri, aceleaşi supărări şi aceleaşi pasiuni; însă unul se află în partea de sus a roţii, iar celălalt aproape de centru. şi astfel e mai puţin agitat de aceleaşi mişcări.Citat de Blaise Pascal despre pasiune
Lucrurile au diferite calităţi, iar sufletul are diferite înclinaţii; căci nimic nu este simplu în faţa sufletului, iar sufletul nu se înfăţişează pur şi simplu oricărui obiect. Rezultă de aici că plângem şi râdem din cauza aceluiaşi lucru.Citat de Blaise Pascal despre suflet, simplitate, lucruri, față, nimic
Eu nu ştiu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu mă aflu într-o ignoranţă teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu ştiu ce e corpul meu, ce sunt simţurile mele, ce este sufletul meu şi însăşi această parte a mea care...Citat de Blaise Pascal despre determinare, eternitate, corp, univers, ignoranță, lume, moarte, suflet, timp, zi de naștere
Toate înfloriturile pe care le condamnăm la Cicero au admiratori, şi încă în mare număr.Citat de Blaise Pascal despre numere
Unii oameni se tem de cele mai neînsemnate lucruri, le prevăd, le simt; şi acelaşi om care poate petrece zile şi nopţi turbat şi disperat că a pierdut o funcţie sau pentru vreo ofensă imaginară adusă onoarei sale este tot acela care va pierde...Citat de Blaise Pascal despre disperare, noapte, zi, bunul simț, simț, moarte, lucruri, oameni
Pasiunile iubirii sunt sentimente şi gânduri care aparţin propriu-zis spiritului deşi sunt ocazionate de corp.Citat de Blaise Pascal despre pasiune, corp, sentimente, iubire, cugetare
A spune adevărul este util aceluia căruia i se spune, dar dezavantajos pentru acei care-l spun, fiindcă îşi atrag ura.Citat de Blaise Pascal despre ură, cugetare, adevăr
De obicei te convingi mai lesne cu argumentele pe care le-ai găsit tu însuţi, decât cu cele care le-au venit altora în minte.Citat de Blaise Pascal despre obiceiuri, minte
Cu cât ai mai mult spirit, cu atât găseşti că sunt mai mulţi oameni aparte. Lumea de rând nu observă deosebirile dintre oameni.Citat de Blaise Pascal despre spirit, oameni, lume
Nu este ruşinos pentru un om a cădea strivit de dureri, ci este ruşinos a muri nepăsător şi istovit de plăceri.Citat de Blaise Pascal despre rușine, plăcere, durere, moarte
Drept este ca ceea ce e drept să fie urmat, necesar este ca ceea ce e mai puternic să fie ascultat. Dreptatea fără putere este neputincioasă, puterea fără dreptate este tiranică.Citat de Blaise Pascal despre dreptate, putere, necesitate
Există oameni care, spre a arăta că pe nedrept nu le acordăm nicio stimă, invocă stima pe care le-o arată persoanele de calitate. Aş vrea să le răspund: arată-mi meritul prin care v-aţi atras stima acelor persoane şi vă voi stima şi eu la fel.Citat de Blaise Pascal despre respect, oameni, nedreptate, merit, calitate
Pentru Om, nimic nu este mai greu de suportat decât o stare de odihnă totală, fără pasiuni, fără o ocupaţie, fără diversiuni, fără efort. Atunci îşi simte nulitatea, singurătatea, inadaptarea, dependenţa, neajutorarea, golătatea.Citat de Blaise Pascal despre pasiune, odihnă, singurătate, nimic