Citate de Charles Caleb Colton, pagina 2
74 citate de Charles Caleb Colton
Examinările sunt cumplite chiar şi pentru cei mai bine pregătiţi, pentru că cel mai mare prost poate întreba mai mult decât poate răspunde cel mai înţelept om.
Citat de Charles Caleb Colton despre prostie, înțelepciune, bine
Fericirea, acea mare maestră a ceremoniilor în dansul vieţii, ne îndeamnă prin toate labirinturile şi meandrele sale, dar nu ne conduce pe niciunul pe acelaşi drum.
Citat de Charles Caleb Colton despre dans, fericire, viață
Cel mai mare şi mai de râvnit privilegiu de care se bucură cei bogaţi spre deosebire de cei săraci este acela pe care îl practică cel mai puţin - privilegiu de a-i face pe alţii fericiţi.
Citat de Charles Caleb Colton despre sărăcie, bogăție, fericire
A îndrăzni să trăieşti singur este cea mai rară dovadă de curaj, întrucât sunt mulţi care ar prefera mai degrabă să îşi întâlnească cel mai amarnic duşman pe câmpul de luptă, decât propria inimă în dormitor.
Citat de Charles Caleb Colton despre dușmani, curaj, luptă, singurătate, inimă
Ca să cunoşti un om, observă-l atunci când îşi atinge obiectivul, nu când şi-l ratează; pentru că atunci când eşuăm, mândria noastră ne susţine, iar atunci când reuşim, ne trădează.
Citat de Charles Caleb Colton despre scop, mândrie
Cel care se crede cel mai deştept este, în general, cel mai puţin deştept.
Citat de Charles Caleb Colton despre inteligență
Urâm anumite persoane pentru că nu le cunoaştem; şi nu le vom cunoaşte, pentru că le urâm.
Citat de Charles Caleb Colton despre ură
Falsitatea nu are niciodată atât de mult succes ca atunci când momeala din undiţa ei este adevărul, şi nicio opinie nu ne induce mai tare în eroare decât acelea care nu sunt întru totul greşite; după cum niciun ceas nu îşi înşală purtătorul mai...
Citat de Charles Caleb Colton despre greșeală, opinie, eroare, succes, adevăr
Numai atunci când sunt bonavi, cei bogaţi realizează, cu adevărat, neputinţa bogăţiei.
Citat de Charles Caleb Colton despre bogăție, adevăr
Niciun om nu este îndeajuns de înţelept, nici îndeajuns de bun, ca să îi fie încredinţată o putere nelimitată.
Citat de Charles Caleb Colton despre putere, înțelepciune
Dragostea trăieşte din speranţă şi moare atunci când moare speranţa. Este o flacără care se stinge în lipsa combustibilului.
Citat de Charles Caleb Colton despre speranță, iubire
Vremurile de restrişte şi confuzie generală dau naştere unor minţi mari. Cel mai pur minereu se creează în cel mai fierbinte furnal, iar cel mai luminos trăsnet e provocat de cele mai întunecate furtuni.
Citat de Charles Caleb Colton despre confuzie, naștere, zi de naștere
Se pot face foarte multe în acele mici fărâme şi resturi de timp, pe care le creează fiecare zi, şi pe care majoritatea oamenilor le ignoră, dar care, cu toate acestea, la sfârşitul zilei, nu vor reprezenta o deducere mică în viaţa unui individ.
Citat de Charles Caleb Colton despre sfârșit, timp, viață
Regretul cel mai mic pentru un păcat este îndeajuns, dacă va determina o rectificare, dar cel mai mare - insuficient, dacă nu o va produce.
Citat de Charles Caleb Colton despre regret, păcat
Prietenia se transformă deseori în dragoste, dar dragostea în prietenie - niciodată.
Citat de Charles Caleb Colton despre prietenie, iubire, schimbare
Imediat după dobândirea prietenilor buni, cea mai bună dobândire este cea a unei cărţi bune.
Citat de Charles Caleb Colton despre cărți
Chinurile minţii i-au împins pe mulţi la sinucidere; chinurile trupului, pe nimeni. Acest lucru dovedeşte faptul că sănătatea minţii este mult mai importantă pentru fericirea noastră, decât sănătatea corpului, deşi ambele merită mai multă atenţie...
Citat de Charles Caleb Colton despre sănătate, atenție, fericire