Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns: sub numele Marşul DIVERSITĂŢII, homosexualii cer legalizarea căsătoriilor între persoane de ACELAŞI sex.GCitat de George Budoi despre cer
După ce Dumnezeu a făcut Cerul şi Pământul, după ce a făcut omul, după ce a făcut lumea cu tot ce există, şi-a spus: lumea merită să aibă o regină! Şi atunci a făcut femeia.GCitat de George Budoi despre cer
La slujba de înmormântare, Ne spune popa sus şi tare, Că al său suflet, prin eteruri, Urcatu-s-a pe veci la ceruri. Dar minte popa, pe cuvânt, Căci Iadul este sub pământ.GCitat de George Budoi despre cer
Nu iau în seamă lumea ce, rea, mă tot bârfeşte, Căci ce nu înţelege, ea, lumea, osândeşte! Spre cer noroi de-aruncă, nu tremură Prea-Sfântul, Se ştie, gura lumii o-astupă doar pământul.GCitat de George Budoi despre cer
De-aş putea ca timpul să-l dau înapoi, Multe eu le-aş face altfel pentru voi, Însă lucrul ăsta este imposibil: Din păcate timpul e ireversibil. Totuşi e un lucru ce-mi stă în putinţă: Eu vă cer iertare pentru suferinţă.GCitat de George Budoi despre cer
Ne-au dat parlamentari, miniştri, Corupţi atâta de siniştri, Încât au îngrozit o ţară Şi puşcăria o-nfundară. Cum n-au ruşine niciun pic, De-ai lor corupţi nu se dezic; Sunt mândri de corupţii lor Şi cer iar votul nostru, -n...GCitat de George Budoi despre cer
O, Tu, Dumnezeu din Ceruri, Cum înduri! Nu te cutremuri Când vezi gloata că-ncunună O lichea cu mari onoruri, C-o aclamă la tribună Şi-i dă ale ei favoruri? !GCitat de George Budoi despre cer
Când Dumnezeu a făcut cerul şi pământul şi a spus Să fie lumină!, a spus-o în limba română.GCitat de George Budoi despre cer