Când diavolul ajunge prim-ministru, v-aşteptaţi să-şi facă guvernul din îngeri? !GCitat de George Budoi despre îngeri
Înger, îngeraşul meu, Datu-mi-te-a Dumnezeu, Ca pe min' să mă păzeşti, De rele să mă fereşti; Unde-ai fost însă plecat Atunci când m-am însurat?GCitat de George Budoi despre îngeri
Să iei viciul drept virtute, Să crezi îngeri nişte brute, Credincioasă-o ateistă Şi că el chiar nu există.GCitat de George Budoi despre îngeri
Pe al meu înger păzitor, Eu zilnic îl tot cert de zor, Că-atuncea când m-am însurat, Dormea şi nu m-a protejat...GCitat de George Budoi despre îngeri
E atât de frumoasă încât chiar şi un sfânt ar uita de rai de dragul ei, iar un înger ar părăsi cerul pentru ea fără regret.GCitat de George Budoi despre îngeri
Îl bârfesc ades guri rele, iară bârfa e picantă: Cică ziua-i cu soţia, iară noaptea-i la amantă. Ce să facă bietul Pleşu, dacă dintr-o dată, fulger, A-ntâlint şi el aievea ce-şi dorea demult: un înger!...GCitat de George Budoi despre îngeri
Îngerii care, în frunte cu Lucifer, au avut nesăbuinţa să se creadă egali cu Dumnezeu, au fost prăbuşiţi din Tării de Cel Atotputernic şi decăzuţi din starea de îngeri în cea de diavoli, care nu exista înainte de căderea lor în păcatul trufiei....GCitat de George Budoi despre îngeri
Numele-i predestinat, De la îngeri i s-a dat: Iarba celor şapte îngeri, Ce-s a' cerului răsfrângeri. Îi mai spune îngerică, Ea din boală te ridică. Specie medicinală Ce te scoală după boală; Nu doar una, ci, pe veci,...GCitat de George Budoi despre îngeri
Omul este treapta intermediară între diavol şi înger, uneori mai mult diavol, alteori mai mult înger...GCitat de George Budoi despre îngeri
În spatele fiecărui om veghează un înger păzitor, iar în spatele fiecărui înger păzitor veghează un diavol.GCitat de George Budoi despre îngeri