Cuvintele sunt degetele blânde cu care mângâiem tâmplele amintirilor.ICitat de Ionuț Caragea despre cuvânt
Să nu scrii tot mai lasă un poem şi pentru mâine poimâine şi alte zile în care durerile te vor invada cerându-ţi capitularea păstrează cuvintele şi alungă spaima întunericului cu săgeţile lor de foc departe cât mai departe înapoi...ICitat de Ionuț Caragea despre cuvânt
Cu cât cobori mai adânc în inima omului, cu atât ţi se astâmpără setea de cuvinte.ICitat de Ionuț Caragea despre cuvânt
Am invatat sa iau totul de la inceput, primul cuvant a fost amintire.ICitat de Ionuț Caragea despre cuvânt
Dragostea nu are nevoie de cuvinte insa cuvintele au intotdeauna nevoie de dragoste.ICitat de Ionuț Caragea despre cuvânt
Dacă la început a fost cuvântul, pot spune că Dumnezeu a fost poet şi a creat universul aşa cum şi eu am creat poezia mea.ICitat de Ionuț Caragea despre cuvânt
Prefer să rămîn toiagul tău, Doamne, pe care să-ţi sprijini sufletul, şi să mă doară dragostea ta, decît să mă dărîme cuvinte de dragul cuvintelor...ICitat de Ionuț Caragea despre cuvânt
Visele pe care le uităm, sufletul şi le aduce aminte. Atunci apar cuvintele şi noi ne odihnim în ele.ICitat de Ionuț Caragea despre cuvânt
Nu sunt savant, nu am invatat niciodata a scrie, ci numai din palmele tale a citi.ICitat de Ionuț Caragea despre cuvânt
Poeţii – piscurile pe care zăpezile cuvintelor nu se topesc niciodată.ICitat de Ionuț Caragea despre cuvânt
Fiecare cuvânt este scheletul unui gând subnutrit ce nu mai încape în sarcofagul umbros al unei minţi prea înguste.ICitat de Ionuț Caragea despre cuvânt
Cuvintele trec prin sîngele meu, vin la sufletul meu să se-mbogăţească de sensuri, iar eu, lacom, le-nchid printre vintre, visînd nemurirea.ICitat de Ionuț Caragea despre cuvânt