În iadul de pe lumea aceasta fiecare arde la focul păcatelor sale, deşi unii simt mai curând, alţii mai târziu.NCitat de Nicolae Iorga despre iad, foc, bunul simț, simț, lume
Şi în ştiinţă ca şi în altele: mai mândru e cine-o poartă decât cine-o face.NCitat de Nicolae Iorga despre mândrie, știință
De ce vorbesc aşa de lung, Când academicieni ajung? Fiind un corp nemuritor, Ei au eternu-n faţa lor.NCitat de Nicolae Iorga despre corp, față
Apusul se îmbracă în sânge şi aur. El nu face loc nopţii, ci unei difuse lumini care mult timp lasă transparent albastrul palid.NCitat de Nicolae Iorga despre sânge, timp
Hagi-Tudose n-are antecedente literare, ca mai toate personagiele lui Delavrancea, de altfel. Nu e nici Harpagon, nici Grandet; pe lângă figurile acestea enorme şi ele, Hagi-Tudose este un uriaş, nu ca reprezentaţie artistică, ci ca însuşiri...N
Cel mai trist lucru în dragoste e că uneori sufletul ţi-l ia cine n-are nevoie de dânsul.NCitat de Nicolae Iorga despre dans, tristețe, nevoie, iubire, suflet
În adâncul tăcut al sufletului zace aurul. Cine-l are nu ţi-l dă numai fiindcă ai trecut pe lângă dânsul.NCitat de Nicolae Iorga despre tăcere, dans, suflet, trecut
O mie de oameni cuminţi nu fac atâta tărăboi ca un singur nebun.NCitat de Nicolae Iorga despre nebunie, singurătate, oameni
Numai întoarcerea noastră către trecut ne dă forţa faptelor de azi.NCitat de Nicolae Iorga despre forță, trecut
Când nu găseşti cuvântul, să fii sigur că gândul nu s-a limpezit încă.NCitat de Nicolae Iorga despre cuvânt, siguranță