Seninătatea era pentru greci, la fel ca pentru noi, o nostalgie. Încât înclin să cred că poţi căuta în lumea clasică şi ceea ce n-a existat. Important fiind ceea ce cauţi.OCitat de Octavian Paler despre melancolie
Nu putem vedea toţi cerul ca un astronom, pămâantul ca un geolog, florile ca un botanist, norii ca un meteorolog, păsările ca un zoolog. Am face din univers un Larousse enorm. Trebuie, probabil, să existe pe lume şi diletanţi, a căror singură...OCitat de Octavian Paler despre melancolie
Inocenţa seamănă din multe puncte de vedere cu paradisul pierdut. N-o descoperim decât prin nostalgie, după ce am pierdut-o, ca şi copilăria. Ce ştiu despre inocenţă inocenţii? Ce ştiam despre paradisurile candorilor când locuiam în ele? Mă tem că...OCitat de Octavian Paler despre melancolie
Cine n-are nicio nostalgie şi nu s-a legat de nici un lucru atât de mult încât să regrete că timpul i l-a smuls, nu mi se pare însetat de progres. Mi se pare sărac, şi atât. Chiar dacă îi e mai uşor sa trăiască fără bagaje. Amintirea şi speranţa...OCitat de Octavian Paler despre melancolie
Uneori sunt de ajuns vântul şi soarele ca absenţele să mă doară. Şi trebuie să înving în mine această tristeţe pentru a iubi din nou. Dar, poate, şi melancolia nu e decât tot o formă a dragostei, mai complicată acum, însă şi mai lucidă. Ştiind că...OCitat de Octavian Paler despre melancolie
Paradisurile sunt, probabil, totdeauna pierdute. Singura care e eternă e nostalgia lor.OCitat de Octavian Paler despre melancolie
Am fost şi am rămas ceea ce psihologii numesc un animal afectiv. Adică n-am ştiut niciodată, cum nu ştiu nici acum, ce inseamnă a fi obiectiv. Cum ar putea un om să se golească de sine, de amintiri, de impresii, de emoţii, pentru a fi deplin...OCitat de Octavian Paler despre melancolie