În faţa unui psihiatru oamenii vorbesc mai deschis decât în faţa unui preot, deoarece medicul nu poate ameninţa cu infernul.PCitat de Paulo Coelho despre medicină, față, oameni
De ce sunt oamenii trişti: Sunt prizonieri în povestea lor personală. Toată lumea crede că obiectul vieţii acesteia este să urmeze un plan. Nimeni nu se întreabă dacă acest plan e al lui sau a fost creat de altcineva. Strâng experienţe, amintiri,...PCitat de Paulo Coelho despre obiecte, vis, povești, uitare, lucruri, viață, lume, oameni
Când renunţăm la vise şi ne găsim pacea, avem parte de o scurtă perioadă de linişte. Dar visele moarte încep să putrezească înăuntrul nostru şi ne infestează aerul în care trăim. Iar într-o bună zi visele moarte şi putrezite fac aerul imposibil de...PCitat de Paulo Coelho despre vis, aer, moarte, liniște, pace, imposibil
Şi sufletul omului, întocmai ca pâraiele şi plantele, avea nevoie de un soi de ploaie: speranţă, credinţă, raţiune de a fi. Când acestea lipsesc, sufletul moare, deşi sufletul continuă să trăiască. Oamenii ar putea spune atunci: Ia te uită, în...PCitat de Paulo Coelho despre suflet, ploaie, rațiune, credință, speranță, uitare, nevoie, oameni
Dragostea adevărată se concentrează asupra celeilalte fiinţe umane. Înseamnă o dorinţă puternică de a o face fericită, de a-i împlini nevoile şi de a-i proteja interesele.PCitat de Paulo Coelho despre nevoie, fericire, imperfecțiuni umane, dorință, iubire
Iubirea este o forţă care transformă şi face ca sufletul omului să fie mai bun.PCitat de Paulo Coelho despre schimbare, forță, iubire, suflet
Iubirea este singurul lucru care activează inteligenţa şi creativitatea, care ne purifică şi ne eliberează.PCitat de Paulo Coelho despre creativitate, inteligență, iubire
Duşmanul nu este cel care stă în faţa ta, cu spada în mână. E cel care este lângă tine, cu pumnalul la spate.PCitat de Paulo Coelho despre dușmani, față
Acceptăm adevărul numai după ce l-am negat din tot sufletul.PCitat de Paulo Coelho despre adevăr, suflet
Suntem răspunzători pentru Univers fiindcă noi suntem Universul.PCitat de Paulo Coelho despre univers
E periculos a cere un sfat. Încă şi mai riscant este a da un sfat.PCitat de Paulo Coelho despre sfat, pericol
În fiecare clipă a vieţii suntem cu un picior în poveste şi cu celălalt în gol...PCitat de Paulo Coelho despre povești, clipă, viață
Toată viaţa m-am gândit la dragoste ca la o formă de sclavie voluntară. Ei bine, lucrul ăsta este o minciună: libertatea există atunci când dragostea este prezentă. Persoana care se dăruieşte pe de-a întregul, persona care se simte cea mai liberă,...PCitat de Paulo Coelho despre sclavie, iubire, cadouri, minciună, libertate, suflet, bine, viață
Dunele se schimbă după vânt, dar deşertul rămâne acelaşi. Aşa va fi şi iubirea noastră.PCitat de Paulo Coelho despre schimbare, iubire
Iubirea nu-l împiedică niciodată pe un om să-şi urmeze Legenda Personală.PCitat de Paulo Coelho despre iubire
Bun, prima senzaţie ar fi că sunt prizonieră, aş fi îngrozită de curbe, mi-ar veni să vomit şi să plec de-a-colo. Dar dacă mă încredinţez că şinele sunt destinul meu, că Dumnezeu conduce mecanismul, coşmarul acesta s-ar transforma în stimulent. Nu...PCitat de Paulo Coelho despre coșmar, emoții, schimbare, destin, dumnezeu