Citate de Petre Țuțea (Socrate al românilor), pagina 8
276 citate de Petre Țuțea (Socrate al românilor)
Eu cred că războiul nu e făcut de oameni; e mult prea serios. Îl face Dumnezeu. Cum ne dă şi cutremure, ne dă şi război.
Citat de Petre Țuțea despre război, oameni, dumnezeu
Fuga de concret este produsă de înţelegerea lucidă a lucrurilor; în zona concretă stăpânind: incertitudinea, neputinţa, suferinţa fără ieşire şi moartea.
Citat de Petre Țuțea despre înțelegere, suferință, moarte
Cei mai crânceni şi mai străluciţi soldaţi sunt cei ai popoarelor religioase. Când mori sub drapel, te gândeşti că te duci la strămoşi. Dar o armată care face asta e ca aceea a lui Wilhelm al II-lea, în care fiecare soldat avea o cruce la gât pe...
Citat de Petre Țuțea despre strămoși, mit, armată, moarte
În Ispita de pe munte - retro satana - Iisus spune: Împărăţia mea nu e din lumea aceasta. Asta-i nemaiauzit! Du-te în împărăţia Lui cu trenul sau cu racheta dacă poţi. Nu poţi! Înotăm în Univers ca mormolocii, şi lumea lui Hristos se situează...
Citat de Petre Țuțea despre tentație, diavol, eternitate, univers, lume, zi de naștere
Europa e formată din trei familii de popoare: familia popoarelor germane, a celor latine şi familia popoarelor slave. Părerea mea e că dominantă e latina şi spiritul european nu e nici slav, nici german, ci latin. Latinitatea e dominanta europeană.
Citat de Petre Țuțea despre familie, națiune, spirit, zi de naștere
Democraţia e sistemul social în care face fiecare ce vrea şi-n care numărul înlocuieşte calitatea... Triumful cantităţii împotriva calităţii.
Citat de Petre Țuțea despre calitate, democrație, numere
Vlad Ţepeş: are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ştefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l-a şi bătut. Şi are mai ales meritul că a coborât morala absolută prin ţepele puse în cur la nivel absolut....
Citat de Petre Țuțea despre merit, morală, absolut, frică
Am spus eu odată că dacă un preot din Bărăgan, când se roagă, este Dumnezeu cu el, atunci preotul ăla înlocuieşte toată Academia Română...
Citat de Petre Țuțea despre dumnezeu
Proştii sunt înzestraţi cu o sculă care ţine loc de inteligenţă: şiretenia!
Citat de Petre Țuțea despre unelte, prostie, inteligență
Morala în sine, autonomă, e mai primejdioasă pentru religie decât ateismul. Ştiinţa moravurilor, ca teoretizare a moralei laice, este din punctul de vedere al Absolutului religios egală cu zero. Seamănă cu Mersul trenurilor, după părerea mea. Poţi...
Citat de Petre Țuțea despre morală, ateism, trenuri, ordine, religie, stat, stele, știință, oameni, zi de naștere
Cărui bărbat nu-i plac femeile? În primul rând le iubeşti pentru farmecul lor, şi în al doilea rând le iubeşti pentru că fac oameni.
Citat de Petre Țuțea despre iubire, farmec, femeie, bărbat, oameni
Partidele politice sunt cai la carul de aur al istoriei românilor; când devin gloabe, poporul român le trimite la abator.
Citat de Petre Țuțea despre națiune
Oare mai există conştiinţă şi cunoştinţă? Toate prejudecăţile vechi au dispărut, oamenii încearcă cu orice preţ să le diminueze, să le distrugă astfel încât toţi să devină la fel: nişte cadavre vii care nu gândesc altceva decât mizerii; nişte...
Citat de Petre Țuțea despre egoism, inimă, moarte, vechi, conștiință, oameni
Inteligenţa, oricât de mare, nu e suficientă pentru a te curăţa de prejudecăţi. Cu cât inteligenţa e mai mare, cu atât prejudecata e mai voinică, pentru că ai aparat s-o justifici.
Citat de Petre Țuțea despre prejudecată, inteligență