Tinere! Dorinţele să-ţi fie calul, iar nevoile călăreţul.Citat de Pitagora despre nevoie, dorință, lege
Omul trebuie să tacă sau să spună lucruri mai bune decât tăcerea.Citat de Pitagora despre tăcere, lucruri, oameni
Omul este muritor prin temerile lui şi nemuritor prin dorinţele lui.Citat de Pitagora despre dorință, oameni
Toţi suntem egali. Nu înseamnă însă că neghiobul este egalul înţeleptului.Citat de Pitagora despre egalitate
Există geometrie în zumzetul corzilor. Există muzică în spaţierea sferelor.Citat de Pitagora despre muzică
Bate două pietricele şi vor scoate scântei; nu lăsa două popoare să se ciocnească: va ţâşni doar sânge.
Nu da gândirii luxul de a fi exprimată prin cuvinte, acestea vor sfârşi prin a o sufoca ori prin a o nimici.Citat de Pitagora despre lege
În fiecare moment, numerele ne dirijează lumea şi veştile într-o manieră pe cât de surprinzătoare, pe atât de misterioasă.Citat de Pitagora despre numere, lume
Lasă poporul să creadă că potopul lui Decalion e pedeapsa ce-o trimite Cerul ca să-i cureţe pe oameni de urmele de sânge cu care sunt pătaţi.Citat de Pitagora despre pedeapsă, națiune, sânge, lege, cer, oameni
Magistratule! Legea îţi e soţie legitimă; desparte-te de ea mai bine decât să o faci să devină o femeie trândavă şi care se învoieşte cu orice.Citat de Pitagora despre lege, soție, femeie, bine
Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt comune.Citat de Pitagora despre lege
Adevărul este atât de măreţ ca perfecţiune, încât dacă Dumnezeu s-ar face el însuşi vizibil oamenilor, el ar alege lumina pentru trupul său şi adevărul pentru sufletul său.Citat de Pitagora despre perfecţiune, măreție, adevăr, lumină, suflet, dumnezeu
Înţelepciunea legilor nu-i este de ajuns poporului: pentru ca mulţimea să le socotească sfinte, scrie legile cu sânge de cârtiţă. Dacă o astfel de vrăjitorie îţi face scârbă, părăseşte forumul, întoarce-te la căminul tău şi mulţumeşte-te să fii...Citat de Pitagora despre lege, sânge, înțelepciune
Omul nu e niciodată atât de mare ca atunci când se lasă în genunchi să ajute un copil.Citat de Pitagora despre copii, oameni