Cuvântul de spirit are efect doar dacă cele două persoane ale relaţiei sale au aproximativ aceleaşi inhibiţii sau rezistenţe interne; în schimb, naivitatea se manifestă doar atunci când una dintre persoane are inhibiţii, inexistente la cealaltă....Citat de Sigmund Freud despre naivitate
Efectul produs de naiv este irezistibil şi pare uşor de înţeles.Citat de Sigmund Freud despre naivitate
Pentru ca omul naiv să ne provoace râsul trebuie să ştim că în cazul lui nu funcţionează nicio inhibiţie; în caz contrar, nu-l mai considerăm naiv, ci obraznic, nu ne mai face să râdem, ci ne indignează.Citat de Sigmund Freud despre naivitate
Doar persoana stăpânită de inhibiţii sesizează naivitatea, iar plăcerea generată de contactul cu producţia naivă este resimţită în exclusivitate de ea. De aceea putem considera că această plăcere provine din anularea inhibiţiei.Citat de Sigmund Freud despre naivitate
Specia comicului cea mai apropiată de cuvântul de spirit este naivul. De obicei, naivitatea, ca şi comicul, este descoperită, spre deosebire de cuvântul de spirit, care este produs; mai mult, naivul nu poate fi niciodată produs, în timp ce în...Citat de Sigmund Freud despre naivitate
Naivitatea exprimării trebuie să acţioneze asupra persoanei receptoare asemeni unui cuvânt de spirit, căci în cazul ei, ca şi pentru cuvântul de spirit, simplul efort al audiţiei permite suspendarea cenzurii.Citat de Sigmund Freud despre naivitate
Omul naiv consideră că a gândit şi s-a exprimat normal şi simplu şi nu are nici o intenţie ascunsă; el nu obţine plăcere din producţiile sale. Caracteristicile naivului sunt determinate în exclusivitate de atitudinea persoanei care ascultă,...Citat de Sigmund Freud despre naivitate
O analiză detaliată ar merita comicul sexual şi obscen; punctul de plecare va fi dezgolirea. O dezgolire întâmplătoare are efect comic, pentru că se compară uşurinţa cu care s-a ajuns la acest rezultat cu consumul mult mai mare necesar pentru a-l...Citat de Sigmund Freud despre naivitate
Întrucât plăcerea produsă de cuvântul de spirit are aceeaşi origine – un nucleu hedonic format din cuvinte şi nonsens şi un înveliş hedonic format din anularea inhibiţiei şi descărcarea unor conţinuturi psihice – acest raport asemănător faţă de...Citat de Sigmund Freud despre naivitate
Producţiile naive iau naştere fără nici un efort; omul naiv nu apelează la tehnica complicată a cuvântului de spirit menită să paralizeze inhibiţia indusă de critica raţională, întrucât la el nu există o astfel de inhibiţie, nonsensul şi gluma...Citat de Sigmund Freud despre naivitate