Senzaţia atât de frecventă a unei imposibilităţi de a ne mişca marchează faptul că există la cel care doarme două impulsuri de sens invers care produc un conflict de voinţă.Citat de Sigmund Freud despre sens
În alte cazuri, lapsusul adaugă pur şi simplu un alt sens sensului intenţional. Propoziţia apare astfel ca un soi de concentrare, de abreviere, de condensare a mai multe propoziţii.Citat de Sigmund Freud despre sens
Dar cum se produce râsul atunci când vedem mişcări exagerate şi fără sens ale altei persoane? Cred că el se naşte prin compararea mişcării observate la altul cu mişcarea pe care am fi făcut-o noi în locul lui.Citat de Sigmund Freud despre sens
Ceea ce numim fericire, în sensul cel mai strict al termenului, rezultă dintr-o satisfacere mai degrabă imediată a nevoilor care au atins o mare tensiune, ceea ce, prin natura sa, nu este posibil decât sub formă de fenomen episodic.Citat de Sigmund Freud despre sens
Când conţinutul visului se prezintă sub o formă lipsită de sens şi de interes, analiza descoperă căile de acces pe unde aceste elemente fără valoare le întâlnesc pe celelalte, care sunt de primă importanţă pentru psihologia subiectului.Citat de Sigmund Freud despre sens
Şobolanul este, în plus, un animal murdar, care se hrăneşte cu excremente şi trăieşte în canalele care transportă gunoaiele. Este de prisos să menţionăm extensiunea pe care o poate lua acest delir al şobolanilor (Rattendelirium), datorită acestui...Citat de Sigmund Freud despre sens
Unele interdicţii sunt, în intenţionalitatea lor, uşor inteligibile, pe când altele, dimpotrivă, ne apar de neînţeles, stupide, lipsite de sens. Includem asemenea porunci în ceea ce denumim ceremonial şi considerăm că practica tabu-ului cunoaşte...Citat de Sigmund Freud despre sens
În viaţa individului, celălalt joacă întotdeauna un rol de model, de obiect, de asociat sau de adversar, iar psihologia individuală se prezintă chiar de la început ca fiind în acelaşi timp şi o psihologie socială, în sensul larg, dar pe deplin...Citat de Sigmund Freud despre sens
În timp ce psihiatria clinică se preocupă prea puţin de modul de manifestare şi de conţinutul fiecărui simptom, psihanaliza acordă atenţie atât unuia, cât şi celuilalt, reuşind să demonstreze că fiecare simptom are un sens şi este strâns legat de...Citat de Sigmund Freud despre sens
Cuvântul de spirit care foloseşte anumite greşeli de gândire, părând din acest motiv lipsit de sens, poate avea şi un efect comic. Dacă problema nu poate fi rezolvată doar prin analiza cuvântului de spirit, atunci putem apela din nou la istorioara...Citat de Sigmund Freud despre sens
Se caută semnificaţia visului din punct de vedere psihologic şi locul lui în seria fenomenelor psihice; mai mult, se doreşte să se afle dacă visul este susceptibil de interpretare şi dacă conţinutul visului, ca orice alt produs psihic căruia am fi...Citat de Sigmund Freud despre sens
S-a făcut într-o zi descoperirea că simptomele morbide ale unor nevrotici au sens. Acesta a cosntituit punctul de plecare al tratamentului psihanalitic. În cursul acestui tratament s-a constatat că bolnavii invocau visele în chip de simptome. S-a...Citat de Sigmund Freud despre sens
Vorba de duh prezintă ascultătorului o faţă dublă, impunându-i două conceperi diferite. În cazul cuvintelor de spirit prin nonsens, prima concepere, ce ia în consideraţie doar litera textului, afirmă nonsensul; cealaltă, care, urmând aluziile,...Citat de Sigmund Freud despre sens
Întrucât cel care visează ignoră el însuşi sensul simbolurilor pe care le foloseşte, problema originii acestor simboluri şi a raporturilor pe care le pot avea cu obiectul lor rămâne în întregime obscură. Dar faptul în sine este cert şi acest fapt...Citat de Sigmund Freud despre sens
Este mult mai uşor de explicat efectul comic al caricaturii decât cel al simplei imitaţii. Caricatura, parodia, travestirea, precum şi demascarea, echivalentul lor practic, se îndreaptă împotriva unor persoane şi obiecte care pretind autoritate şi...Citat de Sigmund Freud despre sens
Legătura cauzală între două idei poate fi sau suprimată sau înlocuită prin juxtapunerea a două lungi fragmente eterogene. Aceste fragmente sunt adesea intervertite, în sensul că prima reprezintă concluzia şi a două ipoteza. Orice transformare...Citat de Sigmund Freud despre sens
Deoarece toţi gândim, în această privinţă, asemeni primitivilor, nu este de mirare că frica faţă de morţi este încă atât de puternică în noi şi se manifestă ori de câte ori are prilejul. Ea şi-a păstrat probabil vechiul sens: mortul a devenit...Citat de Sigmund Freud despre sens
Actele ratate cumulate şi combinate reprezintă cu siguranţă cea mai deplină ilustrare a speciei lor. Dacă ar fi fost vorba doar să arătăm că actele ratate pot avea sens, ne-am fi propus de la început să nu ne ocupăm decât de acestea, sensul lor...Citat de Sigmund Freud despre sens
Actele ratate sunt acte psihice care au un sens şi sunt marcate de o intenţie, rezultă din confruntarea a două intenţii diferite, iar una dintre aceste intenţii trebuie să fi marcat, înainte de discrus, o anumită refulare, ca să se manifeste...Citat de Sigmund Freud despre sens
Sensul unui act psihic nu este altceva decât finalitatea pe care o serveşte şi locul pe care actul îl ocupă într-o procesualitate psihică. Am putea chiar înlocui termenul sens prin termenii finalitate sau tendinţă. Ei bine, această finalitate pe...Citat de Sigmund Freud despre sens