Umorul este mai apropiat de comic decât cuvântul de spirit. Ca şi comicul, umorul îşi are localizarea psihică în preconştient, în timp ce cuvântul de spirit este rezultatul compromisului dintre inconştient şi preconştient. În schimb, umorul este...SCitat de Sigmund Freud despre umor
Activarea unor afecte neplăcute constituie obstacolul cel mai serios în calea efectului comic. De îndată ce mişcarea inadecvată scopului produce pagube, prostia aduce necazuri, iar dezamăgirea provoacă sentimente negative, posibilitatea efectului...SCitat de Sigmund Freud despre umor
Umorul mărunt pe care-l producem noi înşine în viaţa de zi cu zi se alimentează de regulă din enervarea noastră, înlocuind-o.SCitat de Sigmund Freud despre umor
Iată un exemplu impresionant de umor; dacă el nu ne provoacă râsul, aceasta se întâmplă pentru că admiraţia anulează în noi plăcerea umorului.SCitat de Sigmund Freud despre umor
Umorul este tipul de comic cel mai puţin pretenţios; el are nevoie de o singură persoană pentru a se produce; participarea altcuiva nu-i adaugă nimic nou.SCitat de Sigmund Freud despre umor
Pacientul meu suferea de compulsii legate de profanare, ca fanaticii religioşi. Un vis cu injurii, de un oarecare umor, cu prietenul său V. – Fiu de târfă, Fiu de maimuţă chioară (Nopţile Arabiei).SCitat de Sigmund Freud despre umor
Umorul apare când există o situaţie care de obicei ne produce sentimente neplăcute şi când totodată asupra noastră acţionează factori capabili să reprime aceste afecte în statu nascendi; în aceste cazuri, plăcerea umorului se naşte pe seama...SCitat de Sigmund Freud despre umor
Tipurile de umor sunt foarte numeroase şi variază în funcţie de afectul inhibat în favoarea umorului: milă, enervare, durere, înduioşare etc. Seria acestor afecte nu este finită, căci imperiul umorului se măreşte continuu, cu fiecare încercare...SCitat de Sigmund Freud despre umor
Nu este uşor de spus ce se petrece în sufletul celui care trăieşte plăcerea umorului. Ne putem face totuşi o idee în această privinţă, dacă analizăm cazurile în care umorul ne-a fost comunicat sau în cele în care luăm cunoştinţă de el prin...SCitat de Sigmund Freud despre umor
Umorul poate fi considerat ca manifestarea cea mai înaltă a proceselor defensive ale psihicului. El nu sustrage atenţiei conştiente conţinutul de reprezentare asociat cu afectul neplăcut, aşa cum procedează refularea, depăşind astfel automatismul...SCitat de Sigmund Freud despre umor
Plăcerea umorului obţinută prin sim-patie cu cel care produce umorul este rezultatul unei tehnici deosebite, asemănătoare deplasării. Datorită acestor tehnic, afectul pe cale a se manifesta este dezamăgit şi investit în altceva, de ordin secundar....SCitat de Sigmund Freud despre umor
Formele de manifestare a umorului sunt determinate de două particularităţi care depind de condiţiile apariţiei sale. Mai întâi, umorul se poate contopi cu vorba de duh sau altă varietate a comicului; rolul său este de a înlătura posibilitatea unei...SCitat de Sigmund Freud despre umor