Există şi un egoism intelectual. Nu toţi oamenii luminaţi sunt luminoşi, iar luminători sunt şi mai puţini.VCitat de Valeriu Butulescu despre egoism, oameni
Viitorul? O simfonie cosmică, interpretată de o orchestră tot mai numeroasă şi tot mai performantă: Omenirea!VCitat de Valeriu Butulescu despre muzică, oameni, viitor
În trecut, marii bărbaţi de stat au fost mari călăreţi. Încerc să mi-i imaginez pe preşedinţii noştri călare.VCitat de Valeriu Butulescu despre stat, trecut
Legile geneticii sunt implacabile. Dacă Omul este copilul lui Dumnezeu, natura Tatălui nu poate fi decât umană.VCitat de Valeriu Butulescu despre copii, lege, natură, oameni, dumnezeu
În măsura în care omul evoluează creşte solidaritatea sa cu lumea organică şi compasiunea faţă de tot ce e viu.V
Suntem generaţia iresponsabilă care huzureşte pe credite externe. Împovărăm fără scrupule generaţiile care vin.VCitat de Valeriu Butulescu despre vin
Libertatea şi egalitatea sunt greu de adus la acelaşi numitor. Libertatea va favoriza mereu animalele de pradă.VCitat de Valeriu Butulescu despre egalitate, libertate, animale
Una e să-ţi ajuţi aproapele, alta e să mori pentru el. Adeseori eroismul nu e altceva decât un altruism maladiv.VCitat de Valeriu Butulescu despre altruism, moarte
Ahile a ajuns celebru pentru un călcâi vulnerabil. Cunosc o mulţime de anonimi, vulnerabili din cap până-n picioare.VCitat de Valeriu Butulescu despre vulnerabilitate
Pentru bijutierii moralei: dacă tăcerea e de aur, atunci rostirea răspicată a adevărului este diamantul cel mai pur.VCitat de Valeriu Butulescu despre adevăr, tăcere, puritate
Pe vremuri, scriitorii erau urmăriţi de serviciile speciale, dar şi de cititori. Democraţia a sistat ambele urmăriri.VCitat de Valeriu Butulescu despre scriitori, democrație
Rolul educativ al unei sentinţe este o iluzie. Un condamnat, cu cât este mai vinovat, cu atât are mai puţine remuşcări.VCitat de Valeriu Butulescu despre vinovăție, iluzie
Încercând să îndrepte lumea, războaiele mondiale vor lichefia totul. O planetă perfectă trebuie să fie perfect rotundă.VCitat de Valeriu Butulescu despre perfecţiune, lume
Chiar aşa, fără aripi, omul rămâne cel mai performant zburător. Colindă cerul, propulsat doar de spirit şi de imaginaţie.VCitat de Valeriu Butulescu despre imaginație, spirit, cer, oameni
Revoluţiile anticomuniste din Est. Milioane de canari scăpaţi din colivie. Ce festin grandios pentru felinele occidentale!V
Brâncuşi (se îndeamnă): Haide bă, Costache! Curaj, neică! Ai trecut tu prin multe!... Urmează-ţi calea! Haide bă!... Haide bă!...VCitat de Valeriu Butulescu despre infinit, curaj, trecut
Nu eşti arbore, ci frunză. Regenerabilă, sub alt nume şi cu altă memorie. Nu eşti o entitate efemeră, ci episod al unei entităţi eterne.VCitat de Valeriu Butulescu despre memorie, nume
La câte biserici au zidit bogaţii noştri păcătoşi, sunt sigur că la Judecata de Apoi vor fi dirijaţi spre Rai, dar sub control judiciar.V
Dragostea îi zăpăceşte şi pe înţelepţi. Aceasta e porunca genetică: conservarea speciei, mai importantă decât autoconservarea individului.VCitat de Valeriu Butulescu despre înțelepciune, iubire
Din postura de Dictator Universal, Dumnezeu nu poate fi decât axiomatic. Ipotezele Sale sunt sfinte. Orice demonstraţie ar fi un sacrilegiu.VCitat de Valeriu Butulescu despre dictatură, dumnezeu