Singura divinitate terestră este iubirea, deși ea are gheare, coadă, iar uneori și coarne.VCitat de Vasile Ghica despre iubire
Singurul domeniu în care cuceritorii capătă noblețe este dragostea.VCitat de Vasile Ghica despre iubire
Sirenele îi ademeneau pe tineri cu iubirea, iar pe vârstnici cu saramura.VCitat de Vasile Ghica despre iubire
Suntem poeți toată viața, și când iubim, și mai târziu, când medităm.VCitat de Vasile Ghica despre iubire
Trupurile îndrăgostiților au desenat pe nisipul eternității cele mai frumoase poeme.VCitat de Vasile Ghica despre iubire
Căsătoria nu reușește întotdeauna să ucidă dragostea, dar nu se lasă până când nu o diluează.VCitat de Vasile Ghica despre iubire
De mii de ani, iubirea are cam aceeași partitură. Interpreții sunt însă mereu alții.VCitat de Vasile Ghica despre iubire
Destinul unora dintre noi e crosul, de la cei care ne iubesc spre cei pe care îi iubim.VCitat de Vasile Ghica despre iubire
Dragostea poate fi lavă clocotită la șaizeci de ani, dar și supa reîncălzită la douăzeci.VCitat de Vasile Ghica despre iubire