Caută în citate: cetati, pagina 2
40 citate
Am fost, desigur, foarte fericit În sumbra, păduroasa mea cetate. Căci, iată, amintirea ei străbate, Ca un izvor prin straturi de granit, Imensele depuneri de uitare Ce-mi zac în suflet. Însumi mă scufund Spre-acel inel de...
Citat de Eugen Dorcescu despre soare, uitare, amintire, tinerețe, vechi, fericire, suflet, zi de nașterePentru tânărul de douăzeci de ani, chiar şi apusurile par să aibă reflexele alburii şi delicate ale zorilor ce întârzie să apară, faclele care-i însoţesc pe morţi sunt focurile de bucurie ale noilor sărbători, tânguirile clopotelor bigote sunt...
Citat de Giovanni Papini despre foc, viciu, naștere, moarte, bucurie, vârstă, sfârșit, viață, oameniMistuiţi de răni lăuntrice ne trecem prin veac. Din când în când ne mai ridicăm ochii spre zăvoaiele raiului, apoi ne-aplecam capetele în şi mai mare tristeţe. Pentru noi cerul e zăvorât, şi zăvorâte sunt şi cetăţile. În zadar...
Citat de Lucian Blaga despre tristețe, singurătate, prietenie, vin, cer, apă, ochi, lucruri, dumnezeuŞtefan: Poporul trebuie mereu încercat, boierilor! Să ştie că duşmanul nu are somn, că mişună peste tot! De regulă, noi aşteptăm vrăjmaşul la poarta cetăţii! Cu tunurile pregătite, sus, pe metereze! Dar, iată, el se strecoară pe hornul casei,...
Citat de Valeriu Butulescu despre națiune, simbol, supraviețuire, dușmani, băutură, somn, reguli, sânge, învățătură, bineRoma, cetate eternă Din care s-au născut oamenii mari, Imperatori, oratori şi cărturari, Ea este slăvită în cer şi pe pământ Cu cetăţile ei vechi, Cu al său latin cuvănt! Ea o să rămână veşnic Un oraş etern şi sfânt.
Citat de Vladimir Potlog despre eternitate, oraș, sfinți, vechi, naștere, cuvânt, cer, pământ, oameni
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 















