Mistuiţi de răni lăuntrice ne trecem prin veac. Din când...

Mistuiţi de răni lăuntrice ne trecem prin veac.

Din când în când ne mai ridicăm ochii

spre zăvoaiele raiului,

apoi ne-aplecam capetele în şi mai mare tristeţe.

Pentru noi cerul e zăvorât, şi zăvorâte sunt şi cetăţile.

În zadar căprioarele beau apă din mâinile noastre,

în zadar câinii ni se închină,

suntem fără de scăpare singuri în amiaza nopţii.

Prieteni cari staţi lângă mine,

încălziţi-vă lutul cu vin,

desfaceţi-vă privirile peste lucruri.

Noi suntem numai purtători de cântec

sub glia neagră a tăriilor,

noi suntem numai purtători de cântec

pe la porţi închise.

dar fiicele noastre vor naşte pe Dumnezeu

aici unde astăzi singurătatea ne omoară.